620 de gălăţeni şi-au ridicat de la Primărie parolele cu ajutorul cărora pot plăti dările prin intermediul internetului
0În ciuda faptului că pentru plata on-line a taxelor şi impozitelor locale nu se percep comisioane, contribuabilii gălăţeni nu se înghesuie să-şi plătească dările nici măcar în acest mod care elimină cozile.
În urmă cu aproape două luni, Primăria a început distribuirea gratuită a plicurilor conţinând numele de utilizatori ai portalului www.ghiseul.ro. şi parolele de acces necesare contribuabililor care aleg să-şi plătească dările de acasă sau de la birou, prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plată Online a Taxelor şi Impozitelor.
Cu toate că pentru aceste operaţiuni efectuate on-line nu se percep comisioane sau alte taxe, din cele 90.669 de plicuri cu nume de utilizator şi parole, Primăria reuşit să distribuie doar 620.
Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi informează că pentru a putea intra în posesia acestor plicuri trebuie să vă prezentaţi la sediul instituţiei, pe strada Domnească numărul 38, marţea sau joia, între orele 12.00 - 16.00.
„Contribuabilii trebuie să se prezinte personal pentru a putea intra în posesia plicului care le este înmânat numai după prezentarea actului de identitate", a precizat Nicoleta Manole.