Vrânceanul Gabriel Chelaru, desemnat profesorul anului la Londra de către o academie care promovează în şcoli cadre didactice specializate
0Gabriel Chelaru se află în Marea Britanie din anul 2011 şi predă limba franceză la trei şcoli primare din capitala Angliei.
Profesorii români sunt extrem de apreciaţi peste hotare, apreciere care vine din pregătirea şi seriozitatea cu care îşi fac treaba.
Este şi cazul unui cadru didactic din Focşani, Gabriel Chelaru, în vârstă de 37 de ani, care predă limba franceză şi care la sfârşitul acestei săptămâni a fost răsplătit cu titlul de profesorul anului la Londra, de către J&C Academy, o agenţie britanică care livrează unităţilor de învăţământ profesori de limbi moderne, sport şi muzică.
De menţionat că sistemul britanic de educaţie este complet diferit de cel românesc, sistem la care Gabriel s-a adaptat perfect, deşi se află în Anglia de doar patru ai. Anterior, Gabriel Chelaru a fost profesor la Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" din Focşani..
„Noi lucrăm ca profesori de MFL (Modern Foreign Languages) prin intermediul unei agenţii de profesori, dat fiind că nu există suficiente ore într-o singură şcoală pentru a face o catedră de MFL. Şi aşa reuşim să acoperim mai multe şcoli în timpul unei săptămâni, aceleaşi pe parcursul întregului an şcolar. Agenţia cu care lucrez eu, unde suntem cam 100 de profesori acum, a decis să facă evenimentul acesta, cu The Best Teacher, singura din Londra care organizează aşa ceva. Au fost trei nominalizări şi am câştigat eu. A fost o surpriză imensă, nici nu mă aşteptam, abia am ştiut ce să zic atunci când m-am dus să ridic premiul, dar mă simt împlinit, profesional, mai ales aducându-mi aminte ce greu mi-a fost în primul an”, ne-a declarat Gabriel Chelaru.
Spune că nominalizarea sa la premiu s-a făcut pe baza aprecierilor obţinute de la directorii executivi de la şcolile unde lucreză, care au observat lecţiile sale, a faptului că şi-a făcut foarte bine activitatea de director al departamentului de care se ocupă. Gabriel Chelaru are şi sarcina de a se ocupa de supravegherea noilor profesori primiţi în companie, cărora trebuie să întocmească rapoarte de observare a lecţiilor.
"Este ceva foarte serios şi asta îmi place cel mai mult. Dacă munceşti şi eşti serios, mergi înainte. Şi fără proptele, doar pe puterile tale", spune profesorul.
FOTO: Gabriel Chelaru şi soţia sa, Mirela, tot cadru didactic
Profesorul se află în Anglia, împreună cu soţia sa, tot cadru didactic, din anul 2011 şi predă limba franceză, la ciclul primar, în trei şcoli din Londra, respectiv Stockwell Primary School Newport Primary School şi Drayton Green Primary School.
"Predau câte două zile la primele două şcoli şi o zi la ultima şi acopăr toate clasele. Ca să fiu înţeles cum funcţionează sistemul, există două feluri de profesori, respectiv cei angajaţi direct de şcoală, un fel de învăţători, care stau toată săptămâna cu copii şi noi, cei care avem obiectele de specialitate, limbi străine, muzică, sport. Şi noi suntem tot profesorii şcolii, dar aduşi prin agenţie. Cerinţele sunt aceleaşi ca pentru oricare profesor, mai puţin interacţiunea cu părinţii, de care se ocupă profesorul clasei, dar în momentul în care îi prezintă părintelui activitatea copilului, o face şi pentru disciplina mea, pe baza evaluărilor făcute de mine şi a rapoartelor pentru fiecare elev în parte", ne explică profesorul sistemul englezesc.
Acesta nu crede nici că profesorii din România şi nici elevii români sunt mai presus decât cei din Anglia, ci spune că ceea ce contează este modul cum funcţionează sistemul de educaţie.