Vrâncean reţinut la Brăila pentru pornografie infantilă şi act sexual cu o minoră. Cum îi ameninţa cu moartea şi îi şantaja pe părinţii fetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul care va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă a mai fost condamnat pentru infracţiuna de pornografi infantilă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Eduard Marian Turtoi, în vârstă de 23 de ani, din, Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, în formă continuată, pornografie infantilă, în formă continuată şi şantaj, în formă continuată.

" În cauză  s-a reţinut că începând cu  luna mai 2011, inculpatul Turtoi Eduard-Marian a cunoscut prin intermediul unei aplicaţii tip mesagerie,  o minoră în vârstă de 12 ani, cu care a început să comunice, cunoscând vârsta minorei precum şi faptul că aceasta absolvise clasa a şasea. Începând cu toamna anului 2011, persoana vătămată s-a mutat în Italia însă a continuat să comunice cu inculpatul, iar ulterior, în perioada  2013-2014,  inculpatul a întreţinut  acte sexuale  cu minora, ocazie cu care a produs materiale pornografice, fără acordul acesteia. Întrucât părinţii minorei aflaseră de  relaţia dintre cei doi, interzicându-i fiicei lor să mai comunice cu inculpatul, începând cu anul 2014, inculpatul a început să îi ameninţe, spunându-le că le va face rău în cazul în care nu îi vor acorda libertatea de a continua relaţia cu minora.  În luna iunie 2015, datorită faptului că părinţii minorei se opuneau în continuare acestei relaţii, inculpatul  i-a transmis mamei minorei, prin intermediul unei aplicaţii, un număr de 5 fişiere tip Imagine JPEG, în care era reprezentată minora în timp ce întreţinea acte sexuale orale şi normale cu inculpatul.De asemenea, în perioada noiembrie-decembrie 2014 şi iulie 2015, în realizarea aceleeaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpatul Turtoi Eduard-Marian i-a ameninţat prin intermediul unor convorbiri telefonice pe părinţii minorei cu acte de natură a afecta starea de sănătate a acestora, cu darea în vileag a unor presupuse relaţii extraconjugale ale tatălui minorei, cu publicarea unor fotografii compromiţătoare ale fiicei minore şi respectiv cu moartea, dacă ar fi continuat să se opună relaţiei sentimentale pe care inculpatul dorea să o întreţină cu fiica acestora", potrivit unui comunicat al DIICOT.

Turtoi a mai fost condamnat anterior de către Judecătoria Focşani   la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru comiterea unei alte infracţiuni de pornografie infantilă.

Astfel, în luna aprilie 2012, acesta a realizat o înregistrare în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani, iar în luna august 2012 a postat imagini din această înregistrare pe contul unei reţele de socializare aparţinând minorei.

 În cursul zilei de joi  Tribunalul Brăila a dispus  arestarea preventivă a inculpatului  pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Vrancea.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite