Vrancea, staţionare în privinţa cazurilor noi de infecţii cu coronavirus. Centrele de carantină, tot mai aglomerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele în carantină sunt păzite de jandarmi şi poliţişti
Persoanele în carantină sunt păzite de jandarmi şi poliţişti

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt  15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

În judeţul  Vrancea, în data de 4 aprilie erau monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 3.346 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu (faţă de 2.998 vineri), iar în carantină instituţionalizată se află 242 persoane (faţă de 225 vineri). 

Numărul persoanelor nou infectate a rămas acelaşi faşă de ultima raortare, respectiv 70, la fel şi numărul deceselor, o singură persoană dedecând din cauza virusului. 

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt  15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 36.092 de teste.

În cadrul acţiunilor desfăşurate de structurile MAI, au fost verificate în ultimele 24 de ore 1.405 de persoane, privind modul în care este respectată măsura autoizolării.

De asemenea, în urma acţiunilor întreprinse de poliţişti, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale, cu sprijinul forţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale- Garnizoana Focşani, au fost aplicate 224 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 285.800 lei, persoanelor care nu au respectat dispoziţiile art. 5, alin.1 şi art. 3, alin. 2, din Ordonanţa Militară nr.2 din 21.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia persoanelor în intervalul orar 22.00-06.00.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite