„Primărie, închiriez spaţiu comercial cu gură de canalizare inclusă!”
0Unul dintre spaţiile construite prin proiectul de reabilitare al Pieţii Unirii a fost dotat, „din greşeală", cu gură de canalizare.
Se spune că la Caracal, după ce a fost construit un bloc, constructorii au uitat macaraua în interior. La televizor am mai văzut şi alte situaţii penibile, precum cea de la Băicoi, în Prahova, unde un stâlp de electricitate a fost uitat în mijlocul drumului după asfaltare.
Focşaniul nu putea lipsi din galeria momentelor desprinse parcă din filmele cu proşti.
S-a întâmplat chiar în buricul oraşului, unde prin proiectul de modernizare a Pieţii Unirii din Focşani au fost construite mai multe spaţii comerciale pe care Primăria Focşani le va scoate spre încgiriere, la licitaţie publică, pe data de 9 februarie.
Unul dintre aceste spaţii, care va fi închiriat cu destinaţia de cafenea, are însă o hibă majoră, după ce proiectantul şi apoi constructorii l-au închis cu o gură de canalizare în interior, deşi situaţia putea fi simplu evitată.

Edilii spun că nu au văzut „drăcovenia"decât după ce au tăiat panglica inaugurală şi promit că vor îndrepta cât mai urgent situaţia.
"E greşeală din proiectare. Vom face un artificiu şi vom scoate canalul în afara spaţiului comercial", s-a limitat să ne spună primarul Decebal Bacinschi, în timp ce viceprimarul Bogdan Matişan vede o altă rezolvare.
„Am înţeles că cei care au construit acolo nu au vrut să elimine canalizarea şi au închis spaţiul exact aşa cum era în proiect. Gura de canalizare o vom izola, astfel încât să nu creeze disconfort", şi-a exprimat părerea viceprimarul Matişan.
15 euro costă chiria pe fiecare metru pătrat
Chiria pe care autorităţile o solicită potenţialilor ofertanţi la licitaţia care va avea loc săptămâna viitoare este de 15 euro/mp, însă oamenii spun că nu ar face o astfel de afacere păguboasă cu primăria.
„Este ridicol. Cum să vină oamenii la o cafea într-un spaţiu unde cine ştie ce mirosuri vin de la canalizare. Acum văd şi eu asta şi mă minunez", ne-a spus focşăneanul Remus Mihăescu, deranjat de lipsa de responsabilitate a celor care au construit spaţiul.
Aceasta nu este singura scăpare în acest proiect, alte spaţii care sunt oferite spre închiriere fiind lipsite de obiectele sanitare, eventualul chiriaş urmând să-şi cumpere singur chiuvetă sau wc când se va muta în noul spaţiu.
Şi pavimentul pus în unele locuri din Piaţa Unirii este extrem de alunecos, astfel încât zeci de focşăneni au făcut cunoştinţă până acum cu solul dur din centrul oraşului.
Proiectul de reabilitare a ansamblului arhitectural Piaţa Unirii-Grădina Publică a fost finanţat din fonduri europene şi a costat aproape nouă milioane de euro, din care contribuţia Primăriei Focşani a fost de 15%.