Oraş sufocat de betoane. Focşani, restant şi la Registrul spaţiilor verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul e sufocat de blocuri Foto Ştefan Borcea
Oraşul e sufocat de blocuri Foto Ştefan Borcea

Primăria Focşani a fost evidenţiată de două ori în raportul Gărzii Naţionale de Mediu, care a realizat anul trecut mai multe acţiuni de control.

Garda Naţională de Mediu spune că peste 25% din localităţile pe care le-a controlat anul trecut nu deţin un Registru al spaţiilor verzi, aşa cum le obligă legea. 

Registrul spaţiilor verzi este sistem informaţional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spaţiilor verzi conform indicilor de calitate şi cantitate. Printre localităţi se regăseşte şi municipiul Focşani, primăria fiind amendată pentru lipsa acestuia.

Garda Naţională de Mediu nominalizează municipiul Focşani şi în privinţa oraşelor foarte multe din România care nu asigură suprafaţa obligatorie de spaţiu verde, de 26 mp / locuitor din terenul intravilan, o problemă veche nerezolvată de ani de zile - în condiţiile în care autorităţile s-au angajat că vor remedia situaţia, prin crearea de noi oaze de verdeaţă şi atragerea în intravilan a noi suprafeţe.

Între timp însă, lucrurile mai mult s-au înrăutăţit. Nici măcar faptul că în ultimii zece ani populaţia oraşului s-a redus cu 25%, cea mai dramatică depopulare a unui oraş din ţară, nu rezolvă această problemă.

Obligate de instanţele de judecată să aloce teren pentru foştii proprietari care au cerut retrocedarea în natură, autorităţile municipale au atribuit zeci de terenuri unde au găsit petece libere, mai ales între blocuri. Dacă mai punem la socoteală că Focşaniul nu are un Plan Urbanistic General, avem un tablou al haosului urbanistic din oraş.

În momentul de faţă situaţia este mai mult decât alarmantă, spaţiul verde raportat la fiecare locuitor fiind, cu îngăduinţă, 10,2 mp.

Normativele europene spun că pentru a trăi confortabil avem nevoie de 26 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, lucru imposibil în momentul de faţă. Din acest motiv, autorităţile au făcut un artificiu şi au atras în intravilan câteva sute de hectare de teren arabil, păşuni.

Soluţia este una atipică şi, în esenţă, nu rezolvă deficitul de spaţii verzi urban, ci doar „rezolvă” din creion statistica. Autorităţile promit că, într-un viitor incert, vor lua fonduri europene să facă din păşuni şi ogoare nişte minunate parcuri.

Au fost atrase astfel în intravilan peste 140 de hectare din cele 152 de hectare de păşuni aflate în proprietatea municipiului, păşuni care se află în zona Mândreşti - 120 de hectare, în zona Aviaţiei - 8 hectare şi în zona Vâlcele - 12 hectare.

Vă mai recomandăm:

Modul bizar în care vrea să rezolve Primăria Focşani deficitul de spaţiu verde. Păşuni şi teren arabil la marginea oraşului, în loc de zone verzi urbane

Este posibilă “vinieta oxigen” şi la Focşani? Cum stăm cu spaţiul verde în municipiu şi ce soluţii are administraţia pentru un oraş mai verde

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite