Nici cu meditaţii pe bani europeni nu merge. Simularea de la BAC a fost un dezastru pentru elevii vrânceni
0
Absolvenţilor de liceu li se bagă pe gât meditaţii pe bani europeni, dar rezultatele de la simularea la BAC sunt un dezastru.
Statistica realizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea arată faptul că numai 41,23% dintre viitorii absolvenţi de liceu sunt capabili să ia o notă de trecere la Bac-ul din vară.
Inspectoratul Şcolar Vrancea a făcut publice rezultatele obţinute de elevii de la clasele a XI-a şi a XII-a care au susţinut simularea la examenul de Bacalaureat.
Rezultatele sunt cele din linia ultimelor ani, adică un dezastru, evidenţiind că nici măcar jumătate din numărul viitorilor absolvenţi nu sunt capabili să obţină o notă de trecere.
La clasa a XI-a lucrurile stau mai rău, examenul de simulare fiind promovat de doar 28,7% dintre elevi, în vreme ce la clasa a XII-a doar 41,23% au obţinut note de trecere.
De menţionat că în prezent circa 2000 de elevi din clasele terminale de la toate liceele din Focşani sunt incluşi într-un proiect cu fonduri europene, care se va desfăşura până în preajma examenelor din vară.
Elevii vor fi ajutaţi de profesorii lor să aprofundeze materia pentru Bacalaureat, astfel încât să poată promova cu bine examenul maturităţii.
Anul trecut, 58% dintre absolvenţii de liceu au reuşit cu mare greutate să-şi procure diploma de Bacalaureat, existând unităţi liceale unde doar 20-30% din absolvenţi au trecut BAC-ul.























































