Laptop-uri şi telefoane mobile scumpe, furate dintr-un magazin de profil. Hoţii au vândut marfa în Bucureşti şi Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre b[rba'i a fost arestat
Unul dintre b[rba'i a fost arestat

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unui furt de produse electronice dintr-un magazin al unei societăţi comerciale din municipiul Adjud, faţă de doi bărbaţi a fost luată măsura arestului la domiciliu iar un bărbat a fost arestat preventiv.


Pe 15 noiembrie, la ora 01.10, Poliţia Municipiului Adjud a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie într-un magazin al unei societăţi comerciale din localitate şi ar fi sustras mai multe bunuri.

Ulterior, poliţiştii au identificat trei bărbaţi, cu vârsta între 17 şi 29 ani,  din comuna Ploscuţeni, bănuiţi că în noaptea respectivă ar fi pătruns prin efracţie, prin forţarea şi spargerea unui geam al unui magazin din municipiul Adjud, de unde ar fi sustras mai multe telefoane telefoane mobile şi laptopuri, în valoare de 36.000 de lei.

Din cercetări a rezultat faptul că bunurile sustrase ar fi fost valorificate de către cei trei bărbaţi în municipiile Bucureşti şi Ploieşti.
      
Faţă de doi dintre aceştia, de 17 şi 29 ani, Judecătoria Adjud a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile.

În urma probatoriului administrat, la data de 22 octombrie, bărbatul de 20 ani a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia Judecătoria Adjud emiţând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie  Judeţean Vrancea.


     

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite