Furt de lemne din pădure, timp de trei ani, cu complicitatea silvicultorilor. Poliţiştii au pus în aplicare două mandate de aducere
0Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au efectuat 3 percheziţii, la două persoane fizice, bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni silvice precum şi la sediul unui Ocol Silvic privat.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea - Serviciul de Ordine Publică au efectuat 3 percheziţii, pe raza judeţului, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni silvice.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 - 2018, un agent economic ar fi sustras diverse cantităţi de material lemnos, din fondul forestier aflat în administrarea unui Ocol Silvic.
Activitatea infracţională ar fi fost precedată de marcarea arborilor fără respectarea normelor legale, precum şi cu încălcarea procedurilor de lucru specifice domeniului exploatărilor silvice. Prejudiciul este estimat la aproximativ 20.000 lei.
Activităţile pentru documentarea activităţii infracţionale s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate înscrisuri şi unităţi de stocare date, necesare soluţionării cauzei, doi bărbaţi fiind conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri, în baza mandatelor de aducere.
La percheziţii au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.