Fratele lui Oprişan, abonat la plantat iarba. Primăria Focşani a închis stadionul ca să-i dea de lucru lui Adrian Oprişan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Oprişan are două experienţe triste legate de refacerea gazonului pe cel mai mare stadion al ţării
Adrian Oprişan are două experienţe triste legate de refacerea gazonului pe cel mai mare stadion al ţării

Fratele lui Marian Oprişan are contract cu Clubul Sportiv Municipal 2007 pentru lucrări de întreţinere a terenurilor de fotbal.

În plin sezon competiţional la fotbal al echipelor de copii şi juniori, Clubul Sportiv Municipal 2007 Focşani, aflat în subordinea Primăriei Focşani şi care administrează baza sportivă principală din oraş, a hotărât să închidă toate cele trei terenuri de fotbal.

Motivul: refacerea gazonului, prin lucrări de întreţinere agronomică. Firma aleasă de club să se ocupe de lucrări este Gama Verde, administrată de Adrian Oprişan, fratele baronului de Vrancea, Marian Oprişan.

Potrivit conducerii Clubului Sportiv Municipal 2007 Focşani, terenurile de fotbal vor fi sub cheie două săptămâni de acum încolo.

„Este perioada din an propice când trebuie să se fac astfel de lucrări. Deja s-au făcut însămânţări şi este nevoie de cel puţin zece zile să crească iarba. Avem un buget de 160.000 de lei pentru mentenanţă la stadion. Nu ştiu cum se numeşte firma care execută lucrările”, ne-a declarat Marian Rădulescu, directorul CSM 2007 Focşani.

Adrian Oprişan ne-a confirmat însă că firma sa se ocupă de mentenanţă celor trei terenuri de fotbal de mai mulţi ani, tot societatea pe care o conduce fiind cea care a schimbat gazonul terenurilor de fotbal, pentru prima dată, în anul 2002.

FOTO: Terenurile de antrenament sunt refăcute

image

ADRIAN OPRIŞAN: "FOCŞANI, UN AMĂRÂT DE ORAŞ"

„Am un contract cu beneficiarul, nu pot să vă spun eu suma, precum şi un grafic de lucrări. Ţinând cont că ne aflăm într-o perioadă de plină vegetaţie, s-a considerat că este momentul bun să se intervină la gazon, pentru că există la ora actuală un grad de uzură foarte mare. Este un pachet întreg de lucrări, însămânţare, compactare. Ţin să fac precizarea că din cele trei terenuri, doar două fac obiectul contractului, pentru că unul îl fac cu titlu gratuit, din orgoliu că sunt focşănean iar alte baze sportive nu are amărâtul acesta de oraş”, ne-a precizat Adrian Oprişan. 

AJF CRITICĂ CSM 3007 FOCŞANI PENTRU MOMENTUL ALES

Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea spune că nu contestă faptul că astfel de lucrări de întreţinere sunt necesare, dar protestează faţă de faptul că acţiunile competiţionale sunt date peste cap pentru al treilea an consecutiv, deşi şefii CSM 2007 au fost informaţi despre calendarul sportiv.

„Prin aceste decizii, se observă lipsa de interes a administratorilor bazei sportive faţă de desfăşurarea activităţii fotbalistice şi nepăsarea autorităţilor locale faţă de fenomenul fotbalistic. Nu interesează pe nimeni că echipele care reprezintă Vrancea la campionatele naţionale se vor prezenta la turnee nepregătite. Aceste decizii ne duc cu gândul că există chiar intenţie pentru a ne pune piedici în derularea activităţii cluburilor de pe raza oraşului. Cauza principală a migrării sportivilor către alte oraşe este tocmai lipsa de interes a factorilor responsabili”, ne-a declarat Dan Dumitru, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea.

De precizat că Primăria din Focşani este singura din ţară care percepe tarife pentru folosirea terenurilor sportive, iar primarul Decebal Bacinschi a promis la dezbaterea bugetului local din luna ianuarie că va întocmi în cel mai scurt timp un proiect de hotărâre pentru renunţarea la taxe, lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi.

"CUM AR FI SĂ PUNEM PAVELE ÎN PIAŢA UNIRII DE FESTIVALUL VIEI?"

Consilierul local Tudorel Trofin critică la rândul său decizia clubului municipal.

„Ce ar fi să închidem Piaţa Uniri, să reparăm pavelele, fix pe 31 decembrie sau de Zilele Municipiului Focşani. Cam aşa s-a întâmplat şi cu baza sportivă Milcovul. CSM 2007, deoarece a avut închisă secţia de fotbal, cred că nu mai ştie că acum este programul competiţional cel mai intens. Ar trebui să fim mai atenţi şi să ne dorim ca sportul să fie unul de masă, să dăm prilejul tuturor să facă mişcare în municipiul Focşani”, a precizat Tudorel Trofin.
 

PORTOFOLIU BOGAT DE LUCRĂRI PENTRU ADRIAN OPRIŞAN

Firma „Gama Verde” are un portofoliu de invidiat, aceasta ocupându-se de gazonul mai multor arene din Bucureşti (Rapid, Dinamo, Steaua) şi din ţară: Târgu Jiu, Urziceni, Bacău, Piatra Neamţ, Buzău, Braşov, Râmnicu Vâlcea sau Botoşani.

La fel de adevărat este şi faptul că firma lui Adrian Oprişan a dat şi „rateuri” răsunătoare: gazonul pe stadionul Naţional (2003) şi de pe Arena Naţională (2011). În ambele cazuri s-a dat vina pe căldura excesivă şi lipsa precipitaţiilor.

Vă mai recomandăm:

Gazon de 138000 de euro, „marca” Adrian Oprişan, la marginea Odobeştiului

Fratele lui Marian Oprişan, care a masacrat de două ori gazonul de pe cel mai mare stadion al ţării, are lipici la bani publici. Firma Gama Verde, condusă de Adrian Oprişan, a fost angajată de către consiliul local al oraşului Odobeşti pentru proiectarea şi construirea unei baze sportive în Cartierul Unirea, finanţarea fiind asigurată din fonduri guvernamentale.

Baza sportivă de 140.000 de euro făcută de fratele lui Marian Oprişan în oraşul Odobeşti stă nefolosită de un an şi jumătate

Construcţia a fost finalizată la începutul anului 2012, dar de atunci se află sub lacăt, fără a i se oferi o întrebuinţare.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite