FOTO VIDEO Focuri de armă şi urmărire ca în filme în Focşani, pentru blocarea unui şofer băut, care i-a ignorat pe poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Câţu, şoferul unui Audi S6, a fost până la urmă blocat în trafic şi a fost nevoie ca oamenii legii să-i spargă geamul lateral al maşinii să-l scoată din autoturism.

Luni seară, un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa că un tânăr de circa 27 de ani a băut şi face scandal într-un bar din Focşani.

Tânărul s-a urcat, apoi, la volanul propriului autoturism iar poliţiştii au încercat să-l oprească în trafic. Acesta nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor. A urmat o cursă ca-n filme, timp în care fugarul a lovit o maşină a poliţiei şi chiar a pus în pericol viaţa unui poliţist.

Ba, mai mult, unul dintre poliţişti a tras două focuri de avertisment în plan vertical. După 2 km, tânărul s-a oprit cu maşina într-un şanţ şi a blocat uşile.

image

Nici măcar sosirea surorii sale la faţa locului nu l-a înduplecat s-ă coopereze cu oamenii legii.


Până la urmă, poliţiştii au fost nevoiţi să spargă un geam lateral şi să-l scoată pe şofer din maşină.

image

Tânărul prezenta halenă alcoolică şi a refuzat testarea cu alcooltestul şi a fost transportat la spital. Aici, acesta a refuzat şi recoltarea de probe biologice.

"Şoferul a fost condus la unitatea medicală, unde a refuzat alcooltestul şi probele de sânge în vederea alcoolemiei. Pe durata urmăririi au fost trase două focuri de armă. Persoana urmărită, cât şi colegii mei nu au fost vătămaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Bogdan Toader.

Tânărul şi-a petrecut noaptea în sediul poliţiei împreună cu oamenii legii care au încercat să clarifice împrejurările în care s-a petrecut incidentul.


 

image

Mai puteţi citi:

Un şofer beat la volan s-a rătăcit cu maşina într-un sat din Vrancea

Şofer de autobuz, aproape să fie linşat în urma unui accident produs pe E85, la ieşirea din Focşani

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite