FOTO Premieră educaţională la Focşani. O cunoscută universitate din Japonia caută viitori studenţi la Colegiul Naţional "Unirea"
0La Focşani a fost primul acord între ce mai bun liceu din oraş, Colegiul Naţional Unirea şi o universitate din Japonia.
La Colegiul Naţional Unirea din Focşani a fost semnat la sfârşit de săptămână primul acord dintre prestigioasa unitate de învăţământ din România şi o universitate din Japonia.
Documentul a fost parafat de către Makoto Kosaka, prodecan al Universităţii Hyogo, venit special la Focşani pentru acest lucru şi de către Cornel Noană Cornel, directorul liceului.
În urma acestui acord CN Unirea va recomanda anual elevi pentru a fi admişi la Universitatea Hyogo, Global Business Course.

Cea care a pus bazele acestei colaborări este Carmen Tamaş Săpunaru, o vrânceanăc stabilită în Japonia de aproape două decenii, care predă antropologie la universitatea amintită.
„Aceste acorduri se încheie doar cu licee de nivel deosebit, deoarece înseamnă că elevii recomandaţi au statut preferenţial, admiterea fiind aproape asigurată”, a precizat Carmen Tamaş-Săpunaru, profesor la Universitatea Hyogo, de asemenea prezentă la Focşani.
Tot cu aceasta ocazie, doi elevi unirişti, Andrei Postolache si Miruna Vîrlan au susţinut interviul în vederea admiterii la această universitate în anul universitar următor, rezultatul urmând să la fie comunicat ulterior.
Potrivit directorului Colegiului Naţional Unirea, cu siguranţă şi alţi elevi îşi vor îndrepta privirile spre universitatea din Japonia.
"Taxele de studii sunt aproape comparabile cu cele din România, iar dacă studenţii intră în primii 30% în primul an vor beneficia de gratuitate în anii următori. Universitatea are o rată de angajare în economia mondială de 98%, iar în fiecare an studenţii au parte de câte un stagiu de pregătire plătit într-o ţară din lume", ne-a declarat Cornel Noană, directorul CNU.
