Execuția celor 18 km din Canalul Siret-Bărăgan începe în primăvară. Obiectiv: 50.000 de hectare irigate

0
Publicat:

Ministerul Agriculturii spune că pentru realizarea Canalului Siret-Bărăgan este nevoie de o investiţie de câteva miliarde de euro. Prin investiție s-ar putea iriga 10% din terenul agricol al României.

Lucrările la Canalul Siret-Bărăgan au fost abandonate de mai multe ori
Lucrările la Canalul Siret-Bărăgan au fost abandonate de mai multe ori

Licitația pentru proiectarea tronsonului din Vrancea la Canalul Siret-Baragan, de la km 5 la km 23, a fost finalizată.

Contractul scos la licitație a avut o valoare de 7,2 milioane lei, iar lucrările vizate sunt reabilitarea canalului existent pe cei 5,7 km executați deja, și execuția canalului nou cu construcțiile hidrotehnice aferente, respectiv noduri hidrotehnice, subtraversări văi naturale și a DN2E85. 

Autoritățile anunță că execuția propriu-zisă va începe în primăvara anului viitor.

Pentru ca proiectul să-și atingă obiectivul, peste 50.000 de hectare irigate, este nevoie de investiții și în amenajări de irigații care preiau apa din canal.

În acest sens, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Vrancea a trimis o notă conceptuală Consiliului Tehnico-Economic (CTE) din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la investițiile necesare după finalizarea celor 18 km ai Canalului Siret-Bărăgan.

Asta înseamnă că starea actuală a canalelor secundare de irigații trebuie pusă la punct printr-o investiție de început, cum este amenajarea Biliești – Slobozia Ciorăști, pentru a putea fi irigate în fază incipientă 20.000 de hectare teren agricol.

Astfel, localitățile Garoafa, Răstoaca, Vânători, Suraia, Biliești, Slobozia Ciorăști, Milcovul și Vulturu din Vrancea, datorită infrastructurii existente deja, vor putea fi primele beneficiare ale investițiilor în Canalul Siret-Bărăgan.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat recent că în următorii patru ani Canalul Siret-Bărăgan va fi realizat până la kilometrul 23, având în vedere că sunt funcţionali doar 5,7 kilometri, încă de pe vremea lui Ceauşescu.

„Canalul nu îl putem face decât până la kilometrul 23. Am stabilit să-l facem pe porţiuni, pentru că altfel nu avem cum, iar până în anul 2027 vrem să îl facem până la kilometrul 23”, a precizat Petre Daea.

Doar 5,7 kilometri executați

Proiectul Canalului Siret-Bărăgan a fost aprobat de Nicolae Ceauşescu în 1986, iar în anul următor a început execuţia primului tronson. Conform proiectului, canalul ar trebui să aibă 198 kilometri, o lăţime la bază de 20 de metri şi o adâncime de 7 metri. 

Până la începutul anilor 1990 s-au realizat şi primii kilometri de infrastructură din cele două tronsoane, în zona Călimăneşti, Mărăşeşti.

Pe teritoriul judeţului Vrancea, canalul are o lungime de 50 de kilometri, din care s-au început lucrări pe 11 kilometri, 5,7 kilometri fiind deja funcţionali.

Al doilea tronson are 140 de kilometri şi traversează judeţele Buzău şi Ialomiţa, până la Dridu. Acesta este şi cel mai costisitor.

Potrivit Ministerului Agriculturii, realizarea Canalului Siret-Bărăgan ar permite irigarea a 500.000 până la 700.000 de hectare de teren din Câmpia Română şi obţinerea unor economii de 50% la energie, deoarece transportul apei în sistemele de irigaţii se va face preponderent gravitaţional şi mai puţin prin pompare.

„Am putea iriga într-o variantă modernă. Acest canal permite transportul apei gratuit, gravitaţional. Canalul secundar ar putea duce apa pe terenurile agricultorilor, cu hidrocentrale care produc energia electrică necesară pompării apei până la plantă“, detaliază Constantin Bazon, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite