Curtea de Conturi critică Primăria Focşani pentru funcţionarea Serviciului de Salubritate în municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciul de Salubritate funcţionează cu lacune mari, consideră Curtea de Conturi
Serviciul de Salubritate funcţionează cu lacune mari, consideră Curtea de Conturi

Autorităţile publice locale sunt acuzate că  nu au elaborat un studiu de oportunitate pe baza căruia să poată decide care dintre formele de gestiune a serviciului de salubrizare este cea mai indicată din punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, contractele încheiate cu operatorii Serviciului public de salubrizare a municipiului Focşani nu au la bază strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a acestui serviciu.

„Deşi au fost aprobaţi prin Regulamentul serviciului de salubrizare indicatori de performanţă, nu au fost stabilite ţinte de atins, în baza cărora să poată fi cuantificată calitatea serviciului prestat. Autorităţile publice locale nu au tratat cu atenţia cuvenită problema monitorizării serviciului, chiar dacă aceasta reprezintă o obligaţie şi un drept , conform legii. Procedura ,,Monitorizarea derulării contractelor şi urmărirea funcţionarii serviciilor comunitare de utilităţi publice” reglementează ca modalitate de monitorizare numai activitatea de control desfăşurată de către structura specializată fără însă a reglementa şi celelalte modalităţi care pot fi utilizate pentru monitorizarea serviciului", se arată în raportul Curţii de Conturi.

Mai mult decât atât,  în perioada 2009-2011 nu au fost desfăşurate misiuni de audit privind modul de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare a municipiului Focşani.

Inspectorii Curţii de Conturi reproşează că nu au fost stimulate mecanismele interne, în vederea obţinerii certificării calităţii de către operatorul Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice.

„Colectarea selectivă a deşeurilor menajere, la producător, în vederea reciclării, este încă în fază incipientă, cu toate că legislaţia specifică prevede obligativitatea organizării şi funcţionării acesteia. Una dintre cauze este aceea că reciclarea de deşeuri, ca verigă următoare a colectării selective, a fost slab reprezentată datorită legislaţiei nestimulative în domeniu şi a unei atractivităţi reduse din punct de vedere economic a activităţilor de reciclare. Nici autorităţile publice locale şi nici operatorii de salubrizare nu s-au preocupat, în mod constant, de sondarea opiniei beneficiarilor de servicii de salubrizare, mijloc prin care se putea măsura gradul de satisfacere a cetăţenilor şi se puteau identifica neajunsurile în funcţionarea serviciului”, conchide raportul Curţii de Conturi. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite