Biografia lui Gheorghe Alexianu, guvernatorul care a coordonat în 1941 masacrul evreilor din Transnistria. A sfârşit împuşcat şi dezonorat

Gheorghe Alexianu rămâne în istorie prin faptul că timp de doi ani şi jumătate a administrat un teritoriu de 40 000 kilometri pătraţi, respectiv Transnistria, pământul dintre Nistru si Bug, şi a fost cel care a coordonat teribilul masacru al populaţiei evreieşti.

Gheorghe Alexianu, vrânceanul născut la Panciu în anul 1897, care în urma cu opt decenii a fost guvernator peste un teritoriu de aproximativ 40.000 km pătraţi, zona denumită provizoriu Transnistria românească, a sfârşit în 1946 străpuns de gloanţe.

Juristul a fost condamnat la moarte de un Tribunal al Poporului şi executat în lotul Ion Antonescu, iar averea i-a fost confiscată în întregime. După 1990, urmaşii au încercat să-l reabiliteze şi au ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar n-au reuşit acest lucru.

Alexianu a fost achitat doar pentru războiul împotriva URSS , nu şi pentru celelalte capete de acuzare formulate pe numele său, dintre care cea mai importantă rămâne condamnarea pentru crime împotriva umanităţii.

Gheorghe Alexianu s-a născut în anul 1897, în oraşul Panciu, într-o familie de comercianţi. Pe mama sa o chema Adela, iar pe tatăl său Ovanes Alecsan, român de religie gregoriană, deţinător al unei moşii de aproape 100 de hectare de teren în comuna Străoane.

Din grijă pentru educaţia fiilor săi, liceeni la „Unirea” între anii 1911 şi 1913, Ovanes Alecsan şi-a amanetat moşia către Societatea „Economia din Focşani”, pentru a face rost de bani să-şi ţină copiii la şcoală. Moşia este însă confiscată de bancă în anul 1916, pentru neplata datoriei. Ca elev al Liceului „Unirea” din Focşani, între 1907 şi 1915, fostul politician Gheorghe Alexianu avea rezultate de excepţie la limba română şi drept constituţional, materie la modă în licee pe acea vreme, dar slab la sport, după cum relevă notele din catalog, din cauza condiţiei fizice precare.

Şi-a schimbat numele

Fostul guvernator al Transnistriei şi-a schimbat numele din Alecsan în Alexianu după anul 1916, când s-a înrolat în armata română. După război, Gheorghe Alexianu a revenit în Panciu cu gândul răscumpărării moşiei tatălui decedat.

A oferit 30.000 de lei pentru răscumpărarea acestei moşii, pierdută de tatăl său, dar Societatea Economia refuză, cerând dublul acestei sume.

Neputând suporta o astfel de pretenţie, Alexianu încetează să se mai lupte pentru moşie şi întrerupe orice contact cu ţinutul în care s-a născut, a copilărit şi s-a format.

Ulterior, moşia Muncelul intră în tăvălugul exproprierilor pentru reforma agrară din 1921 şi ajunge după numeroase lupte în justiţie din proprietatea Băncii Economia în mâinile localnicilor din Străoane şi apoi în patrimoniul Cooperativei de Producţie Locală.

Resemnat cu pierderea averii, Gheorghe Alexianu se concentrează pe studii şi urmează cursurile Universităţii de Drept din Bucureşti, la Facultatea de Drept, devenind doctor în ştiinţe juridice, un eminent profesor universitar.

Timp de 11 ani, între 1927 şi 1938, a fost conferenţiar de drept public la Universitatea din Cernăuţi. „Un om de o înaltă ţinută morală şi spirituală, cu o vastă cultură, atât profesională, cât şi generală, care l-a ajutată să străbată ierarhic toate treptele consacrării, ajungând în materia dreptului constituţional un savant de talie internaţională”, spune fiul său, Şerban, într-o carte biografică în memoria tatălui.

Alexianu a fost coautor al celebrelor Constituţii ale României din anul 1923 şi 1938. Datorită calităţilor sale profesionale, a fost remarcat de regele Carol al II-lea, care în 1938 îl trimite ca rezident regal al Ţinutului Suceava, cu sediul la Cernăuţi.

Guvernator controversat al Transnistriei, Alexianu rămâne în istorie prin faptul că timp de aproape doi ani şi jumătate a reuşit să administreze un teritoriu de aproape 40 000 km pătraţi, respectiv Transnistria, pământul dintre Nistru si Bug.

Gheorghe Alexianu a fost numit în această funcţie de mareşalul Ion Antonescu, când s-a decis declararea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Istoria consemnează că, în calitate de reprezentant al Guvernului, Alexianu a ordonat masacrul din noiembrie 1941 asupra evreilor.

Este o pagină neagră din istoria României, care a avut loc după cucerirea Odessei. Pe 22 octombrie 1941, sovieticii au aruncat în aer Comandamentul militar român din Odessa, iar zeci de ofiţeri germani şi români au murit atunci, printre care şi comandantul oraşului, generalul Ion Glogojanu.

Ca act de răzbunare, autorităţile au hotărât ca zeci de mii de localnici, majoritatea evrei, să fie împuşcaţi, spânzuraţi, arşi de vii.

În acest sens există şi o stenogramă a şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941. „Dl. mareşal Antonescu, conducătorul statului: (…) Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziţia administraţiei. Cu Evreii de la Odesa ceea ce s’a întâmplat, s'a întâmplat; de acum înainte să se pună regula. Represiunea a fost destul de severă? Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareşal. Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înţelegi prin “destul de severă”? Dv. sunteţi cam miloşi cu alţii, nu cu neamul românesc. Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareşal. Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuşte câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofiţeri, 35 de soldaţi, 9 subofiţeri şi funcţionari civili români ucişi în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) şi 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut aşa? Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odesei", scrie în stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941".

Alexianu a fost arestat în august 1944 şi expediat la Moscova, în lotul din care făceau parte Ion Antonescu şi Mihai Antonescu. A fost predat autorităţilor române în aprilie 1946, a fost judecat şi condamnat pentru crime de război şi executat la 1 iunie 1946.