Bărbat din Mărăşeşti, prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este cercetat în stare de libertate pentru că ar fi încercat azi noapte să ofere mită 1.000 lei şi 40 de euro pentru ca poliţistul să nu-i întocmească dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

Aseară, în jurul orei 22.40, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie  – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, l-au prins în flagrant pe T. M. R., din Mărăşeşti, în timp ce oferea suma de 1000 lei şi 40 euro unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Focşani – Biroul rutier.

Contra sumei de bani, poliţistul ar fi trebuit să nu-i întocmească dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.

„În fapt, tot în cursul zilei de ieri, la S.J.A. Vrancea s-a înregistrat denunţul agentului şef adjunct de poliţie V. C., din care rezulta faptul că T. M. R. s-a oferit să-i dea o sumă neprecizată de bani pentru a nu-i întocmi acte de constatare a infracţiunii, după ce, în aceeaşi zi, a fost depistat conducând un autoturism, în municipiul Focşani, fără a poseda permis de conducere şi încălcând limita legală de viteză pe respectivul sector de drum.În urma denunţului formulat de agentul de poliţie, s-a organizat acţiunea de prindere în flagrant, moment în care T. M. R. fiind prins în timp ce dădea agentului de poliţie suma de 1000 lei şi 40 euro”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Faţă de acesta, procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, mărăşeşteanul fiind cercetat în stare de libertate.

Mai puteţi citi:

Poliţistul de la Dumbrăveni a refuzat o mită de 300 de lei


 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite