Apă cu program în oraşul viilor. Cantităţile de apă sunt în scădere drastică
0
Nu mai puţin de zece localităţi din judeţul Vrancea primesc apă potabilă cu program, situaţia fiind determinată de seceta prelungită din ultima perioadă.
De joi, 21 iulie, Compania de Utilităţi Publice, operatorul care deţine monopol pe serviciul de apă canal în Vrancea, va livra apă cu program în alte două localităţi din Vrancea. Printre ele se află şi oraşul dintre vii, Panciu, unde localnicii vor primi apă în intervalelel 5.00-9.30 şi 16.00-22.00.
De altfel, primarul oraşului atrăgea atenţia de săptămâna trecută că s-ar putea ajunge în această situaţie, făcând apel la localnici să facă economii la consumul de apă, în special cei care-şi udă grădinile.
Alături de pănceni vor suferi şi vecinii din comuna Străoane.
„Cantităţile de apă disponibile pentru tratare şi distribuire în sistemul public de alimentare sunt în scădere drastică, pe fondul secetei extreme din această perioadă”, îşi justifică CUP decizia de a furniza apa cu program.
În judeţ sunt opt localităţi care primesc apă cu porţia. Este vorba despre comunele Obrejiţa, Rugineşti, Coteşti, Bordeşti, Tâmboeşti, Dumbrăveni, Cîrligele şi Gugeşti.
Vă mai recomandăm:
Polul secetei din Moldova. Locul unde culturile au fost distruse aproape în totalitate