VIDEO O studentă s-a aruncat în gol de la etajul 3 în Craiova. Tânăra a fost salvată miraculos de vecini cu un cearşaf
0Un moment dramatic s-a înregistrat în după-amiaza zilei de vineri, 7 februarie, la Craiova. O tânără de 24 de ani a încercat să se sinucidă, dar vecinii au reuşit s-o salveze miraculos.
Tânăra a căzut în gol de la etajul 3. Minute în şir mama sa a ţinut-o de mână şi a încercat din răsputeri să o tragă înapoi în casă. În timp ce femeia încerca să-şi salveze fata, câţiva vecini au adus un cearşaf şi au aşteptat momentul căderii.
Au fost, de altfel, singurii care au intervenit. Cei mai mulţi dintre oamenii prezenţi la faţă locului filmau.
Prietenul tinerei, care se află în Timişoara, a fost cel care a sunat la 112, dar nu a ştiut să spună adresa corectă. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care, spun poliţiştii, echipajele de salvare ar fi ajuns după aproape 20 de minute la faţă locului.
Tânărul care a sunat la 112 a spus că prietena lui i-ar fi spus că vrea să se omoare pentru că ar fi fost violată cu o noapte în urmă.
Prietenul a sunat de două ori la 112. Prima dată a spus că a primit un mesaj de la fată în care îi spunea: “Am fost violate! Şi eu, şi mama!”. Atunci a dat adresa greşita. După câteva minute, băiatul a revenit cu telefon la 112 şi a spus că prietenă lui vrea să se sinucidă. A două oară a dat adresa corectă.
Mama a infirmat că ar fi fost victima vreunui viol. Femeia le-a spus spus poliţiştilor că fiica ei avea un comportament ciudat în ultima perioada şi că nu exclude să fi suferit o depresie puternică. Tânăra este studentă la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Craiova.
Poliţia: “În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânăra ameninţă să se arunce din aparatamentul unui bloc din Craiova. La faţă locului au ajuns echipajele de poliţie, care au constatat faptul că o tânăra de 24 de ani, Craiova, s-ar fi aruncat de la etajul 3 al blocului în care locuieşte împreună cu mama sa. Mama acesteia ar fi încercat să o împiedice să se arunce de la etaj. Tânăra a fost transportată conştientă la spital. Poliţia a demarat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului”.