VIDEO Imagini revoltătoare la Pediatria Spitalului din Craiova. „Noaptea, mămicile stau să-şi păzească bebeluşii, să nu se urce pe ei gândacii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gandaci spital Craiova

Părinţii internaţi cu copiii la Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Craiova continuă să furnizeze presei imagini cu mizeria din saloane. Ultimele filmuleţe au fost făcute imediat după ce pe reţelele de socializare a apărut o poză cu o mamă care doarme lângă bebeluşul ei într-un pat mic şi ruginit. Direcţia de Sănătate Publică a demarat o anchetă.

Ultimele imagini au fost filmate la secţia de pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Craiova în ziua de marţi, 30 octombrie.

Condiţiile de spitalizare de aici se cunosc, însă, de ani de zile. Este secţia unde mirosul este greu de suportat, unde copiii sunt ţinuţi în paturi vechi şi ruginite, lenjeriile sunt rupte, nu există perne, tencuiala cade de peste tot, iar din calorifere şi crăpăturile pereţilor ies zeci de insecte. 

Părinţii spun că nu au ce să facă, sunt nevoiţi să accepte condiţiile mizere. "Este înfiorător. Noaptea, mămicile stau să-şi păzească bebeluşii, să nu se urce pe ei gândacii. Este plin, peste tot", a declarat o mămică. Alta povesteşte că a ajuns cu copilul în urgenţă, iar când a intrat în salonul unde a fost internată aproape a făcut un atac de panică. "Când am văzut unde m-au băgat, am început să plâng, tremuram toată. Cred că am avut un atac de panică, nu ştiu. L-am sunat pe soţ să vină să ne ia din spital, dar medicii mi-au spus că plec pe răspunderea mea şi am rămas, mi-a fost teamă. Este inuman", a povestit o altă femeie.

Cum arată saloanele Secţiei de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Craiova unde, anual, sunt internaţi mii de copii:    

Imaginile au ajuns şi în atenţia lui Eugen Georgescu, noul manager al Spitalului de Urgenţă din Craiova, care a declarat că va declanşa o anchetă. La rândul său, Direcţia de Sănătate Publică Dolj s-a autosesizat. "A fost deja trimisă o echipă de control la Secţia de Pediatrie, vom vedea ce se întâmplă. Ultimul control l-am făcut în luna august, atunci se făcuse deratizare. Spitalul este, însă, atât de vechi încât aceste etape de dezinsecţie şi deratizare ar trebui făcute cât mai des", a declarat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

Ultimele imagini au apărut imediat după ce un bărbat din Craiova a postat pe facebook o fotografie cu o mamă care dormea lângă bebeluşul ei într-un pat mic şi ruginit. "Spitalul nr 1 de urgenţă Craiova 2018. Secţia pediatrie. Cum este posibil în secolul 21 să existe într-un spital de urgenţă asemenea condiţii, asemenea paturi vechi de peste 30 ani, să dormi cu copilul într-un pat 1.500 x 800 dacă este şi atât, fără perne, fără pături... Numai de furat sunteţi buni, dar să modernizaţi un spital nu vreţi, că nu vă mai săturaţi de bani... Femeile muşcate de fel şi fel de gângănii, un miros insuportabil în saloane... Fără un frigider să îţi pui mâncarea, fără un dulap să îţi pui hainele... fără, fără, fără...", a scris părintele.

   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite