Neagoe: „Nu meritam să pierdem. Fotbalul este dur în unele momente“
0Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat că formaţia olteană nu merita să piardă meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, din etapa a XII-a a Ligii I, apreciind că fotbalul este dur şi nedrept în unele momente.
„Vreau să mulţumim suporterilor pentru modul în care ne-au încurajat. Îmi pare nespus de rău că nu le-am putut oferi victoria, fotbalul este foarte dur în unele momente“, a spus Neagoe în conferinţa de presă de după meci.
„Am început jocul mai timoraţi, mai crispaţi, dar pe parcursul întâlnirii am avut momente bune de joc, iar repriza a doua a fost la discreţia noastră. Am dominat adversarul, ne-am creat multe ocazii, cred că vreo zece. Am avut bară, penalti, nici din penalti nu am reuşit să marcăm. Fotbalul este nedrept şi nu meritam să pierdem în această seară“, a adăugat Eugen Neagoe.
Tehnicianul oltean a mai precizat că Universitatea Craiova trebuie să uite repede această înfrângere, deoarece urmează meciuri grele. „Trebuie să uităm repede de această înfrângere, avem meci în Cupa României cu Pandurii Târgu Jiu, iar în campionat la Urziceni şi trebuie să câştigăm“, a spus Neagoe.