Fostul viceprimar al Craiovei, doctorul Cristina Calangiu, a fost condamnat definitiv pentru luare de mită
0
Cristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei şi fost manager al Spitalului de Urgenţă din Craiova, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, alături de alte cinci persoane.
Curtea de Apel Craiova a finalizat vineri, 13 iulie, dosarul în care Cristina Calangiu, fost viceprimar al municipiului Craiova şi fost manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Craiova în iunie 2015, alături de alte cinci persoane, între care angajaţi cu funcţii de conducere la DGASPC Dolj. Acuzaţiile: trafic de influenţă, luare şi dare de mită.
Cristina Calangiu a rămas cu pedeapsa primită în primă instanţă, de 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce alţi doi inculpaţi, care primiseră pedepse cu executare pe fond au obţinut reducerea şi suspendarea acestora la apel. O singură inculpată a primit 3 ani şi 20 de zile de închisoare cu executare, alte două femei fiind achitate.
Bani din angajări sau pensionări medicale
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Craiova, în perioada 2013 – 2015, inculpatul Smarandache Radu, în calitate de şef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap (S.E.C.P.A.H.) din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi a primit, în şase rânduri, suma totală de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obţină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptăţite sau fără să fie aparţinători ai acestora.
În plus, în perioada 2011 – 2015, inculpata Ţenea Rodica, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi primit, în şase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei şi 8.000 de euro, în total 16.500 euro şi 4.000 lei, de persoane interesate să se angajeze la diverse instituţii din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical. În ceea ce o priveşte pe Cristina Calangiu, procurorii anticorupţie au acuzat-o că, tot prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei şi 8.000 euro, în total 50.500 euro şi 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenţi medicali, respectiv infirmieri.
În contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcţii vacante în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Dolj, inculpata Manolache Maria, în înţelegere cu inculpata Munteanu Ioana a pretins şi primit, de la o persoană, printr-un intermediar, suma de 3.000 lei. În schimbul acestor bani, inculpata Manolache Maria trebuie să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs. Ca urmare a faptului că aceasta din urmă nu a promovat examenul, inculpata Manolache Maria i-a restituit suma de 3.000 lei. În plus, pe 31 martie 2015, Oprea Carmen Lavinia l-a avertizat pe Smarandache că este vizat de o anchetă penală, astfel că bărbatul a distrus actele medicale ale unei persoane de la care acceptase suma de 500 lei în scopul eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, inculpatul a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă, după cum au mai comunicat anchetatorii.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, în iunie 2015, trimiterea în judecată, a inculpaţilor Radu Smarandache, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj la data faptei, pentru luare de mită în formă continuată, Rodica Ţenea, consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova la data faptei, pentru trafic de influenţă în formă continuată, Cristina Mariana Calangiu, viceprimar al municipiului Craiova, acuzată de trafic de influenţă în formă continuată, Ioana Munteanu, acuzată de trafic de influenţă, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi dare de mită, Maria Manolache, director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, acuzată de trafic de influenţă şi Carmen Lavinia Oprea, şef Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, acuzată de favorizarea făptuitorului.
Sentinţa definitivă
Cristina Calangiu şi-a retras apelul, rămânând cu aceeaşi pedeapsă dată de Tribunalul Dolj, în timp ce Rodica Ţenea şi Radu Smarandache au obţinut suspendarea pedepselor. Ioana Munteanu este singura care va executa pedeapsa iar Maria Manolache şi Carmen Lavinia Oprea au fost achitate.
“Instanţa ia act de retragerea apelului formulat de inculpata Calangiu Cristina Mariana. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei Munteanu Ioana în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1 an şi 10 luni închisoare + 1 an şi 4 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 20 zile închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Smarandache Radu la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpatul va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Municipiului Craiova. (…) Condamnă pe inculpata Ţenea Rodica la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpata va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Municipiului Craiova. Achită pe inculpata Manolache Maria. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2018”, se arată în hotărârea instanţei.