Craiova:Oltenii vor să-şi petreacă vacanţa în afara ţării
0Oamenii spun că preţurile li se par piperate, dar că au pus bani deoparte din timp, pentru a-şi putea permite o săptămână de relaxare.
În plin sezon estival, agenţiile de turism se întrec în oferte
Operatorii de turism spun că de cum le trec pragul, clienţii se interesează de ofertele de sejururi în străinătate.„Oamenii au mai fost plecaţi pe litoralul românesc. Vor să încerce altceva la un preţ mai mic. Anul acesta vacanţele în străinătate s-au vândut ca pâinea caldă în comparaţie cu cele din ţară. Asta se întâmplă pentru că nu ştim să ne promovăm“, a precizat Cristian Grigore, reprezentant al agenţiei de turism Touropa.
Pentru şapte zile la mare cu mic dejun inclus la Mamaia, la un hotel de trei stele, oamenii trebui să scoată din buzunar 900 de lei de persoană, în schimb ce în Bulgaria acelaşi pachet de servicii costă 200 de euro. „Noi ne-am cumpărat bilet în Grecia, unde există o ofertă tentantă, plăteşti un singur bilet şi merg două persoane. Pentru şapte nopţi de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de trei stele am dat 200 de euro. Ne-am uitat şi la noi la mare cât costă şi ne-a luat groaza“, ne-a declarat Ionela Cumpănă, clientă.
Află din „ Adevărul de Seară“, de astăzi unde poţi să îţi petreci vacanţa la preţ mic.























































