Craiova: Întâlnire de gradul zero între Mititelu şi Cămătaru! Patronul Ştiinţei vrea să îngroape securea războiului pentru a face rost de bani
0Strâns cu uşa pentru a achita datoriile de peste două milioane de euro către buget pe care societatea care patronează clubul le-a adunat, Mititelu încearcă să facă rost de bani de la Fondul Proprietatea, de unde susţine că are de luat 80 de milioane de euro.
Patronul Universităţii Craiova a fost filmat sâmbătă de jurnaliştii de la Prosport în faţa unui restaurant chinezesc din Bănie, deţinut de fosta „Gheată de aur” a Universităţii, Radion Cămătaru. Jurnaliştii susţin că Mititelu vrea să se împace, de fapt, cu Doru Petrescu, zis Doru Măgaru’, cu care se află în litigiu pentru suprafeţe întinse de teren la Balta Craioviţei. Tocmai din pricina acestui litigiu, Mititelu nu şi-a putut valorifica acţiunile Fondul Proprietatea, acţiuni primite în schimbul despăgubirilor care i s-ar fi cuvenit după retrocedarea terenurilor. Universitatea riscă să nu mai ia licenţa pentru sezonul următor dacă nu îşi va achita datoriile către buget.
Potrivit Prosport, Mititelu i-ar fi cerut lui Cămătaru să-l convingă pe Petrescu să renunţe la procese, în schimbul unei cote din suma care urmează să fie încasată.