Craiova a pregătit meciul cu CFR păzită de jandarmi şi supervizată de Mititelu. „O să batem Clujul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu, patronul oltenilor
Adrian Mititelu, patronul oltenilor

După incidentul de vineri seară cu Eugen Trică, patronul Adrian Mititelu a dus echipa la Calafat, unde jucătorii s-au antrenat păziţi de jandarmi şi supervizaţi de finanţator, astăzi urmând să facă deplasarea spre Severin.

Mititelu a decis să se implice personal în pregătirea duelului de mâine cu CFR Cluj, acesta fiind, se pare, şi unul dintre motivele pentru care a pornit conflictul cu Eugen Trică.

Eu am spus clar că Biţă este antrenorul. Trică nu a fost niciodată antrenor. Nu avea nicio funcţie, avea doar un contract de jucător. Se vede ce benefică a fost aducerea lui Trică“, a spus Mititelu la gsptv, conflictul cu jucătorul considerându-l mai mult o exagerare a presei.

Prima măsură luată de patronul Şiinţei în calitate de „antrenor“ a fost confiscarea telefoanelor jucătorilor, unele fiind luate chiar cu forţa, conform unor surse din cadrul echipei.

Adrian Mititelu s-a arătat apoi sigur pe o victorie cu CFR Cluj, trimiţând însă săgeţi către oficialii din Gruia.

De-a lungul timpului am avut numai probleme cu CFR. Sper să fie un meci curat, altfel va fi un scandal cum nu a fost vreodată în fotbalul românesc. O să îi batem pe cei de la Cluj! Să vedeţi ce bulversaţi o să fim noi cu ei! Ştiu că nu vă vine să credeţi, dar o să vedeţi că o să îi batem!“, a spus finanţatorul la gsptv.

Partida Universitatea Craiova - CFR Cluj se va disputa mâine, de la ora 16.00, la Severin, şi va fi transmisă LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite