Concurenţă mare la titlularizare, în Dolj. 1000 de dascăli se bat pentru 35 de catedre
0Concurenţa este mare la examenul de titularizare anul acesta în judeţul Dolj. 1000 de dascăli şi-au depus dosarul pentru a ocupa o catedră.
Cei mai mulţi anul acesta se bat pentru catedrele de educator. Examenul va avea loc pe data de 12 iulie, iar profesorii care au optat pentru un post pe o perioadă nedeterminată trebuie să obţină nota 7, iar pentru perioada determinată trebuie să obţină nota 5.
Acest examen este foarte greu, spun dascălii, şi rata de promovabilitate din anii trecuţi susţine acest fapt. În 2016 a fost de 44,43%, în creştere cu aproape 7 procente faţă de anul 2015, când a fost de 37,55%. În total, au fost transmise spre evaluare lucrările a peste 20.000 de candidaţi, dintre care 71 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.