VIDEO Radu Mazăre urcă pe scenă cu Loredana. Surpriza muzicală - pregătită la concertul artistei
0
Cântăreaţa va susţine marţi seara, 2 aprilie, un concert la Casa de Cultură din Constanţa, iar invitatul ei special este primarul Radu Mazăre.
UPDATE 22.18 Radu Mazăre a urcat pe scenă alături de Loredana, i-a dăruit un tort din ciocolată cu figurine: un salvamar, farul, luna şi fete în bikini. Primarul a desemnat-o pe Loredana ambasadoarea staţiunii Mamaia. Ea a cântat apoi o strofă din piesă: „Uite luna, uite farul/ Hopa sus, că te ia valul!“.
UPDATE 21.00 Mazăre a apreciat în mod deosebit melodia „Ridică-mă la cer“. El a făcut glume la refren cu manechinele care stau în stânga şi în dreapta lui. Acestea s-au amuzat teribil de remarcele lui Mazăre.
UPDATE 20.10 Radu Mazăre şi-a făcut apariţia la concertul Loredanei de la Casa de Cultură din Constanţa îmbrăcat excentric, cu un sacou cu dungi negre şi gri şi o pereche de pantaloni bufanţi. Edilul a ales să se încalţe cu o pereche de cizme de echitaţie înalte până la genunchi.
Mazăre este însoţit de patru manechine şi de Mihai, fratele lui.
Primarul şi suita sa au ocupat locurile din centrul sălii, el urmând să se suie pe scenă pentru a cânta alături de Loredana la finalul evenimentului.
Cei doi vor face o melodie care va fi imn de promovare a staţiunii Mamaia. Iniţial, piesa estivală trebuia cântată cu Loredana în duet cu Chimie, dar solista a decis să renunţe la rapperul constănţean, deoarece i s-a părut „prea moale“.
„Mie îmi plăcea de Chimie, dar Loredana a zis că i se pare prea moale pentru ritmul melodiei, care trebuie să fie antrenantă“, a mărturisit Radu Mazăre.
Refrenul piesei de promovare a staţiunii Mamaia va fi în spaniolă: „Viva la noche, viva loca Mamaia“. Loredana va cânta, iar Mazăre va recita pe linia melodică.
„Va fi un şlagăr în adevăratul sens, o piesă vie, ritmată, atractivă, cu text plin de substanţă ce va fi scris de Chimie şi pus pe note de un compozitor străin cu care lucrează Loredana. Vom face o piesă care ziua să trimită lumea la plajă şi noaptea în cluburi“, a relatat Mazăre.
„Sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu fanii mei din toate oraşele pe care le voi vizita. Voi cânta piese de pe noul meu album, Dragoste, dar şi de pe toate celelalte albume ale mele de până acum. Va fi o călătorie magică şi o experienţă irepetabilă pentru toţi cei prezenţi! Vă aştept ca şi când…“, a transmis Loredana publicului din Constanţa.
Preţul biletelor de la spectacolul de marţi, 2 aprilie, de la Casa de Cultură, este 80 şi 100 lei. Ora de începere - 20.00. Ultima reprezentaţie la Constanţa a Loredanei a fost în ianuarie, la Maritimo Shopping Center.
Radu Mazăre este la prima încercare muzicală. În curând, el îşi va face debutul şi în film, într-un serial poliţist intitulat Mamaia Vice, a cărui acţiune se petrece la Mamaia. Mazăre va juca propriul rol, în calitate de primar al Constanţei, de şef al Poliţiei Locale.