VIDEO O vulpe a fost văzută lângă un bloc din Constanţa; animalul a fugit când urma să fie capturat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile au intervenit marţi pentru prinderea unei vulpi, care a fost văzută în apropierea unui bloc din municipiul Constanţa, dar în momentul în care cei care urmau să o captureze au ajuns în zonă, animalul s-a speriat şi a fugit, iar deocamdată nu se ştie de unde a apărut vulpea în oraş.

Vulpea a fost văzută în apropierea unui bloc de pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, aceasta stând ghemuită într-un colţ, fără a părea agresivă, au spus martorii.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa spun că au fost anunţaţi în legătură cu prezenţa animalului, dar nu au atribuţii în a interveni în capturarea acestuia, anunţând reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi pe cei ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor..

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Adrian Bâlbă, a declarat corespondentului News.ro, că reprezentanţii instituţiei s-au deplasat în zona respectivă, dar vulpea s-a speriat şi a fugit într-un subsol.

Oamenii urmau să folosească un pistol cu tranchilizant pentru capturarea vulpii, dar această armă nu poate fi utilizată în spaţii închise, a menţionat Adrian Bâlbă. Deocamdată, autorităţile nu ştiu cum a ajuns vulpea în oraş.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite