VIDEO Muzică retro, în interpretare modernă. Moonlight Breakfast, dejun muzical la lumina lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funk retro-electro - Moonlight Breakfast
Funk retro-electro - Moonlight Breakfast

Trupa de retro-electro Moonlight Breakfast concertează sâmbătă, 2 martie, la Constanţa. „Prima dată în Constanţa, acolo unde am început acum 1 an jumătate“, scriu membrii trupei funk. Muzica lor va fi ascultată în Clubul Doors, de la ora 22.15, când formaţia promite să fie pe scenă.

Debutul Moonlight Breakfast a fost la Mamaia, în vara 2011, când au deschis concertul Jamiroquai de la plaja H2O, la Orange Summer Party.

Radio Guerrilla i-a susţinut încă de la început, făcându-i astfel cunoscuţi publicului dornic de alternativă. Piesele lor au stat pe primele locuri în topuri, aducând o savoare retro potrivită unui decor interbelic în alb-negru.

Trupa este formată din Christie – voce, Bazooka – tobe&clarinet, Gabi – bass&chitară electrică şi Aditza – chitară, keys&sampler, iar soundul abordat este electro îmbrăcat în nuanţe de soul şi funk retroelectro, după cum îl definesc chiar ei.

Concertul de la Constanţa va fi completat de un show de proiecţie cu un concept nou, marca Les Ateliers Nomad. A doua zi, muzicienii vor cânta publicului din Bucureşti.

Din vânzarea albumului lor Shout, 1 leu este donat catre eSign - proiect al Organizaţiei Salvaţi Copiii, sprijinit de Fundaţia Orange.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite