UPDATE O ambarcaţiune de pescuit, în care se află trei persoane, căutată pe mare de poliţiştii de frontieră, după ce nu a revenit în port şi nu poate fi contactată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ambarcaţiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, este căutată pe mare, miercuri seară, de poliţiştii de frontieră, deoarece au fost anunţaţi că barca nu s-a întors în port şi nici nu poate fi contactată.

UPDATE ora 8.20 „În aceste moment căutarile continuă cu 3 mijloace de mobilitate navală ale Gărzii de Coastă şi una din cadrul ARSVOM şi în apele bulgăreşti. De asemenea, la căutări participă şi autorităţile din R. Bulgaria. Cei trei bărbaţi au vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani”, transmite Garda de Coastă.

UPDATE ora 6.00 Căutările Poliţiei de Frontieră continuă şi la această oră.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, miercuri, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa (structura din Mangalia) au fost informaţi telefonic despre faptul că o ambarcaţiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, aflată la pescuit în zona 2 Mai, de la ora 14.00, nu s-a întors în port şi nu poate fi contactată.

"Imediat dupa primirea apelului, de la nivelul Gărzii de Coastă au fost dispuse măsuri operative constând în efectuarea unei misiuni cu două nave ale Grupului de Nave Mangalia, pentru găsirea ambarcaţiunii, respectiv a persoanelor în cauză", au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

De asemenea, prin canalele de cooperare ale Poliţiei de Frontieră au fost informate autorităţile de frontieră bulgare şi Centrul de Coordonare pentru Salvare Maritimă.

Acţiunea de căutare şi salvare este în desfăşurare sub coordonarea Centrului de Coordonare şi Salvare Maritimă Constanţa, nava Poliţiei de Frontieră fiind desemnată coordonator la faţa locului, a menţionat sursa citată.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite