Trei noi centrale eoliene intră în funcţiune în România. Toate sunt în Dobrogea
0
Cu o putere instalată de peste 206 MW, noile centrale vor genera aproximativ 560 milioane KWH pe an, îndată ce sunt complet operaţionale.
Enel Green Power (EGP) a conectat la reţea trei noi centrale eoliene cu o capacitate instalată totală de 206 MW - Elcomex EOL, Târguşor şi Gebelesis - localizate în regiunea Dobrogea, România. Enel Green Power este o companie parte a Grupului Enel, dedicată dezvoltării energiei regenerabile la nivel internaţional.
Centrala eoliană Elcomex EOL are 52 turbine cu o capacitate instalată de 2,3 MW fiecare, ajungând astfel la o capacitate instalată de 120 MW. Noua unitate va genera circa 340 milioane kwh de energie electrică anual, la capacitate maximă.
Centrala Târguşor are o capacitate instalată de circa 60 MW, cu 26 de turbine de 2,3 MW fiecare. Ea va genera peste 170 milioane kwh de electricitate pe an, la capacitate maximă.
Centrala Gebelesis, situată în partea de nord a Dobrogei, este formată din cinci turbine de 3 MW fiecare şi alte şase turbine de 2 MW fiecare, având o capacitate instalată totală de 27 MW. Unitatea va produce aproximativ 50 KWH de electricitate anual, la capacitate maximă.
Îndată ce vor deveni complet operaţionale, noile centrale eoliene vor putea genera circa 560 milioane KWH de energie electrică, în fiecare an. Pentru construirea acestor trei noi centrale au fost investite circa 340 milioane de euro.
În numai doi ani, Enel Green Power a atins o putere instalată de aproape 500 MW în centrale eoliene operate în România.
Enel Green Power este o companie parte a Grupului Enel, dedicată dezvoltării energiei regenerabile la nivel internaţional, activând în Europa şi America. În 2011, compania a generat 22,5 miliarde de kwh din resurse precum apa, soare, vânt şi din căldura Pământului - suficient pentru a satisface necesarul de energie a peste 8 milioane de gospodarii şi pentru a evită emisiile a peste 16 milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă.
Enel Green Power este lider mondial datorită mixului echilibrat de generare a energiei, oferind volume generate cu mult peste nivelul sectorului. Compania are o capacitate instalată de peste 7.700 MW, care provine dintr-un mix de surse precum energia eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală şi biomasă. În prezent, EGP deţine aproximativ 700 de centrale operaţionale în 16 ţări din Europa şi America.