Tarife mai mici cu 70% la cazare, prin programul Litoralul pentru Toţi. Se acceptă şi vouchere de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Litoralul Mării Negre Mamaia staţiunea plaja nisip Foto Sînziana Ionescu

Programul Litoralul pentru Toţi debutează la 1 septembrie, până la 30 septembrie, cu preţuri preferenţiale la cazare pe litoral.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul Litoralul pentru Toţi prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

„Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacantă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ  cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru Toţi sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon“, specifică Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR. 

AICI GĂSIŢI LISTA CELOR 49 HOTELURI DIN PROGRAM

Investitorii spun că programul special „Litoralul pentru toţi”, aflat la a 36-a ediţie, prezintă acelaşi interes din partea turiştilor, ca şi acum 18 ani când a fost lansat. Este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, mai exact de patronatele hoteliere autohtone. 

„Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin acelesi tarife  nemodificate de 7 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă“, anunţă Răducan.

Hotelierii arată că pentru al treilea an consecutiv, turismul din România şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe unităţi de cazare refuzând rezervări în luna septembrie din cauza lipsei de personal.

Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, sau direct de către hotel.

Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse. 

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura organizaţie la nivel de sector de activitate din turism, care reprezintă angajatori ai peste 33.000 salariaţi. Cifra de afaceri cumulată a membrilor FPTR este de peste 5 miliarde euro. 

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă: 

STUDIU Doar 1% dintre românii care merg pe litoral ies din staţiuni

UPDATE Bară la bară pe Autostrada Soarelui. Coloană de maşini, din zori, spre mare. Apel insistent al Poliţiei: „Nu opriţi nejustificat pe banda de urgenţă!“

  

          

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite