Raluca Prună, ministrul Justiţiei: „Cuplurile care trăiesc fără căsătorie, indiferent de sexul partenerilor, au nevoie de protecţie oferită de lege“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi-a exprimat public poziţia faţă de demersurile total antagonice judecate la CCR, care vor fi decise în septembrie: definirea familiei prin căsătoria dintre un bărbat şi o familie - pe de o parte şi recunoaşterea căsătoriilor gay - pe de altă parte. Opinia sa este susţinută de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri, organizată la finele săptămânii de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, intitulată „De vorbă cu ministrul tău“, Raluca Prună a spus că iniţiativa de a specifica din cine este format cuplul căsătorit restrânge noţiunea de familie la români, în loc să o protejeze.

„Ministerul Justiţiei va analiza propunerea şi va transmite în mod formal opinia care va fi avută în vedere atunci când Guvernul îşi va fundamenta punctul de vedere cu ocazia dezbaterilor în Parlament. Pe de altă parte, eu ca ministru am discutat despre acest lucru cu ocazia audierilor şi am spus atunci că, în opinia mea, România nu trebuie să se individualizeze, să se singularizeze pe scena europeană în această materie...

Şi aş aminti faptul că există numeroase state în care a fost recunoscut parteneriatul civil chiar şi între persoane de acelaşi sex, în România nu este cazul nici măcar pentru persoane de sex opus. Poziţia mea este aceea pe care am exprimat-o şi în cursul audierii mele, înainte să îmi preiau mandatul, că este un subiect de societate care este sensibil, dar este un subiect de societate pe care nu trebuie să îl ocolim.

Trebuie să ţinem seama că există cetăţeni români care trăiesc în cupluri heterosexuale fără a fi căsătoriţi sau în cupluri de persoane de acelaşi sex fără a fi căsătoriţi, şi că aceste persoane au nevoie de o protecţie. De o protecţie de la lege“, a afirmat Raluca Prună. 

Ministrul Justiţiei a precizat că oricum, căsătoria între persoane de acelaşi sex este deja interzisă în România de Codul Civil. „Nu vreau aici să invoc experienţa altor state membre, pentru că modul cum este definită căsătoria ţine de o competenţă naţională a fiecărui stat membru. Legislaţia noastră civilă defineşte căsătoria ca pe uniunea formală dintre un bărbat şi o femeie. Ceea ce face, urmăreşte iniţiativa aceasta a Coaliţiei pentru Familie este să facem un pas în plus şi să definim şi familia. Or, eu cred că aici - asta este o opinie personală, care ţine cont de o agendă europeană şi de ceea ce au făcut şi alte state membre - trebuie să ţinem seama că avem numeroase situaţii care implică cetăţeni români şi că, în fond, legea nu face altceva decât să pună într-o normă ceva care este răspândit la scara societăţii. Şi cred - ca susţinător al drepturilor egale ale tuturor - că trebuie să avem această discuţie şi că trebuie să facem în aşa fel încât să nu punem în afara protecţiei date de lege cuplurile care ale să trăiască altfel decât cuplurile - să zicem aşa - majoritare“, consideră Raluca Prună.

Discriminarea, riscul României

Poziţia ei este susţinută de preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos. Într-o declaraţie dată pentru Adevărul, preşedintele CNCD şi-a exprimat punctul de vedere semnalând riscul în cazul ţării noastre: „Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie excede limita de revizuire a Constituţiei. Ştiu că CCR a dat altă interpretare, respect decizia. Dar dreptul la viaţă intimă este fundamental. Iniţiativa nu ia în considerare realităţile sociale şi nici drepturile cuplurilor căsătorite, în care soţii sunt de acelaşi sex. Familia înseamnă mult mai mult decât căsătorie. Înseamnă o mamă singură care creşte un copil, înseamnă o femeie şi un bărbat necăsătoriţi care au un copil. Autorităţile naţionale pot alege să nu legalizeze căsătoriile gay, dar au obligaţia de a asigura forma prin care recunoaşte viaţa privată de familie. România va trebui să reglementeze printr-o lege acest lucru, să creeze o instituţie juridică alternativă, cum este parteneriatul civil, pentru persoane de sex opus şi de acelaşi sex. Dacă România, dacă noi nu vom fi capabili pe plan intern să reglementăm acest lucru, o va face CEDO. Iar decizia CEDO pentru recunoaşterea dreptului la viaţa privată de familie va însemna o sancţiune dată României, cum s-a întâmplat în cazul Croaţiei sau Italiei, ţări care şi-au adaptat între timp legislaţia la cerinţele europene“, atrage atenţia Csaba Asztalos.

Septembrie decisiv

Coaliţia pentru Familie a propus Curţii Constituţionale a României revizuirea Constituţiei în acord cu Codul Civil, care prevede că o căsătorie poate fi oficiată doar între un bărbat şi o femeie. Propunerea legislativă de revizuire a art. 48 (1) din Constituţia României doreşte ca Parlamentul să adopte următorul articol unic: „Articolul 48 alin. (1) din Constituţia României (...) se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 48: Familia (1) - Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor»“.

Propunerea a fost acceptată de CCR, care a decis că propunerea legislativă poate merge la votare în Parlament, în sesiunea din toamnă, apoi va fi supusă unui referendum care va fi validat de CCR. Constituţia ar fi apoi modificată în consecinţă.

În aceeaşi zi, 20 iulie, cu judecarea iniţiativei pentru care Coaliţia pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături, judecătorii CCR au audiat părţile în cazul Coman-Hamilton, în care un cuplu format din doi bărbaţi, românul Adrian Coman şi americanul Robert Clabourn Hamilton, a căror relaţie a fost dezvăluită public în exclusivitate de „Adevărul“, cer să le fie recunoscută în România căsătoria pronunţată în Belgia. Decizia pentru mariajul gay va fi pronunţată tot în septembrie.

Coaliţia pentru Familiei a solicitat Senatului şi Camerei Deputaţilor să dezbată şi să adopte în procedură de urgenţă proiectul de lege, în aşa fel încât referendumul de revizuire să poată fi organizat la data alegerilor generale din 2016.

Mariajul dezbătut de CCR

În anii 2000, Adrian Coman era primul director al ACCEPT România, organizaţia care promovează drepturile persoanelor LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender). În această postură a apărut la televizor. Aşa a aflat tatăl lui Adrian că fiul său este homosexual. L-a sunat după emisiune şi l-a întrebat: „Vreau să ştiu un singur lucru, dacă eşti fericit şi dacă iubeşti“. Acelaşi lucru voise şi mama lui Adrian să ştie, atunci când, cu mai mult timp în urmă, la vârsta de 16 ani, băiatul i se confesase.



În 2002, Adrian Coman a plecat în Statele Unite ale Americii prin Loteria Vizelor. ACCEPT-ul tocmai reuşise să obţină abrogarea celebrului articol 200 din Codul Penal, care incrimina penal relaţiile homosexuale. Mulţumit de ce realizase în România, Adrian a plecat în State să-şi încerce norocul. Pe Clai l-a cunoscut foarte repede, în acea vară, la New York. De atunci sunt de nedespărţit. S-au căsătorit în 2010, la Bruxelles, pe când Adrian lucra la Parlamentul European. Actualmente, Adrian lucrează pentru protecţia drepturilor LGBT la Fundaţia Arcus, iar Clai este designer grafic. Trăiesc la New York, dar pentru ei visul de a îmbătrâni împreună este legat de România. Totuşi, este o problemă: Robert Clabourn Hamilton nu are voie să stea aici mai mult de 3 luni în calitate de membru de familie, deoarece căsătoria sa cu un cetăţean român nu este recunoscută. „În România, relaţia noastră clădită de 14 ani nu există. Îmi doresc să mă întorc acasă, unde m-am născut şi am crescut. Vreau să pot să fac asta fără probleme alături de familia mea, de omul pe care îl iubesc“, explică Adrian.

clai si adrian

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Procesul care ar putea schimba România: doi bărbaţi cer să le fie recunoscută căsătoria

CCR se va pronunţa în septembrie asupra recunoaşterii căsătoriei dintre doi bărbaţi. „Sperăm să vă bazaţi decizia pe drepturile fundamentale ale omului“

Românii şi homosexualii. Cine e, de fapt, „normal“ în subiectul care a încăierat activişti, politicieni, preoţi: „Deşi vorbim de păcat, ei nu sunt diferiţi de noi“

Parteneriatul civil indiferent de sex - avizat la Camera Deputaţilor. „Vrem să fim recunoscuţi drept cuplu. Asta nu ar afecta cu nimic drepturile şi viaţa altora“

Reacţii dure după ce concubinajul între homosexuali a fost avizat de deputaţi: Nu vrem o ţară în care bărbaţii şi femeile vor fi înlocuiţi de un „Om Nou“

Atac virulent al promotorilor „familiei tradiţionale“: „Este vorba despre drepturile patimilor, mai degrabă decât de drepturile omului“

Cruciada BOR împotriva homosexualilor. Unde se situează România în chestiunea legalizării căsătoriilor gay

Cum se va implica, de fapt, BOR în modificarea Constituţiei privind „familia tradiţională“. Preoţii vor ţine prelegeri în biserică, unde se vor aduna şi semnături

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite