Radu Mazăre merge să-l viziteze pe Nicuşor Constantinescu la închisoare. “E îngrijit bine, dar nu are oncolog”, povesteşte Mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre se va întâlni cu Nicuşor Constantinescu.
Radu Mazăre se va întâlni cu Nicuşor Constantinescu.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este îngrijit bine în spitalul penitenciarului Rahova, susţine primarul Radu Mazăre. Singurele nemulţumiri ale lui Constantinescu sunt legate de faptul că nu există un medic oncolog şi că este frig.

Mazăre a spus că marţi, 11 noiembrie, după ce termină procesul de la Curtea de Apel Bucureşti va merge să-l vadă pe Nicuşor Constantinescu. “Este în spitalul penitenciarului de la Rahova, am înţeles că este îngrijit bine, dar nu are parte de îngrijire de specialitate, nu există oncolog acolo. Este frig şi are voie la o vizită pe săptămână”, a afirmat primarul Constanţei.

Radu Mazăre a precizat că va fi însoţit de fiica lui Nicuşor Constantinescu, Smaranda, care îi va duce tatălui său mai multe haine. “Mâine o să meargă fata lui să-i ducă haine pentru că dorm îmbrăcaţi. Eu am să încerc ca după procesul de mâine să merg împreună cu Smaranda la el. Însă asta ştiu că a reclamat, a spus că nu are ce să le reproşeze medicilor, dar nu există oncolog şi vrea să fie tratat de un oncolog deoarece este bolnav de cancer”, a explicat Radu Mazăre. El se va prezenta marţi la Curtea de Apel Bucureşti unde se judecă un nou termen în Dosarul retrocedărilor de la Constanţa în care sunt inculpaţi atât Radu Mazăre, cât şi Nicuşor Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu, anchetat de DNA în mai multe dosare, a fost încarcerat la spitalul penitenciarului Rahova de săptămâna trecută, după ce a revenit în ţară din străinătate.


Vă mai recomandăm:

UPDATE Nicuşor Constantinescu a fost arestat şi la Constanţa. „Nu sunt laş şi nu am fugit niciodată de justiţie!“

Radu Mazăre, despre Nicuşor Constantinescu: „O mare victorie DNA cu un om bolnav de cancer“

UPDATE Baronul Constanţei, Nicuşor Constantinescu, a fost dus în arest, unde va sta 30 de zile

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite