Povestea lui Gheorghe Cristescu, unul dintre cei mai valoroşi specialişti ai Serviciului Secret de Informaţii

Un profesionist de excepţie al serviciilor secrete româneşti, Gheorghe Cristescu, a fost acuzat pe nedrept de complicitate la crimele de război şi a sfârşit ca o victimă a „Holocaustului roşu“.

Despre personalitatea lui Gheorghe Cristescu, unul dintre cei mai valoroşi specialişti ai serviciilor secrete româneşti din perioada interbelică şi Al Doilea Război Mondial, ne vorbeşte profesorul universitar Cristian Troncotă, care a studiat arhivele. 

Gheorghe (Gicu) Cristescu s-a născut la 26 septembrie 1904 în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău. Primele patru clase primare le-a făcut în comuna natală, iar în perioada 1915-1921 a urmat cursurile Liceului Militar din Târgu-Mureş. Clasa a opta de liceu a urmat-o la Liceul „Lazăr” din Bucureşti. Venirea sa în Capitală s-a datorat sprijinului primit din partea lui Eugen Cristescu, la acea dată era funcţionar în Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă. A fost angajat ca funcţionar comercial pentru a se întreţine, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Drept. După absolvirea facultăţii, s-a angajat ca diurnist la Marele Stat Major, în acelaşi timp urmând şi cursurile Institutului de Criminologie din Paris.

Cu diploma obţinută la Paris s-a putut angaja, în 1928, ca expert în grafologie pe lângă Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, instituţie al cărei director era Mihail Moruzov. Între cei doi s-a legat o foarte bună relaţie de serviciu, Moruzov apreciindu-l pe Gicu Cristescu.

Pentru că stăpânea foarte bine limbile franceză, engleză şi germană, de la 1 septembrie 1930, Gicu Cristescu a fost angajat în funcţia de şef al Biroului de Fotografie şi Identificări al Serviciului Secret, cu un salariu de 9.000 lei pe lună.

S-a îndrăgostit de o verişoară primară

În aceeaşi perioadă, tânărul Cristescu se îndrăgosteşte de o verişoară primară (Cecilia Botez), deşi fratele său mai mare, Eugen Cristescu, la acea vreme ajuns director general în Poliţia de Siguranţă, se opunea categoric unei asemenea relaţii. Într-un astfel de moment delicat a intervenit Moruzov, care-i ajută pe Gicu şi Cecilia să se căsătorească legal, devenindu-le naş de cununie, ulterior şi naş de botez al fiicei lor, Mihaela. Mai mult, i-a ajutat să-şi scoată paşapoarte pentru a pleca din nou la Paris. Tinerii, cu bani primiţi de la Mihail Moruzov, pleacă în călătorie de nuntă o săptămână la Veneţia, una la Milano şi apoi la Paris, unde Gheorghe Cristescu începe cursurile de fotografie avansată la Casa „Lumiere”. La Cazierul Judiciar de la Tribunalul din Paris, Gheorghe Cristescu urmează cursurile de amprente digitale, iar la Societatea de Grafologie frecventează conferinţele de iniţiere în grafologie.

După cinci luni, cei doi tineri căsătoriţi se întorc la Bucureşti, soţia fiind gravidă, iar familiile sunt puse în faţa faptului împlinit. Numai fratele cel mare, care lucra la Siguranţa Generală, Eugen Cristescu, nu cedează şi îi obligă să anuleze prima căsătorie şi să facă alta legală, prin Tribunal. A fost nevoie şi de intervenţia patriarhului pentru a legaliza şi binecuvânta o astfel de căsătorie.

În 1935, Mihail Moruzov îl trimite din nou la Paris pe Gicu Cristescu pentru a urma cursurile Institutului de Criminologie Practică, şcoală particulară deschisă de inginerul vienez Francisc Nelken. Împreună cu un tânăr parizian, timp de cinci luni, cu un salariu lunar de 9.000 lei plătit de Serviciul Secret, Gheorghe Cristescu obţine un certificat de expert grafic.

Fotografii compromiţătoare cu Elena Lupescu

Prima misiune secretă încredinţată de Mihail Moruzov lui Gheorghe Cristescu a fost în anul 1936 cu privire la identificarea sursei şi transmiterea în ţară a fotografiilor care circulau în Paris şi o reprezentau pe Elena Lupescu în poziţii indecente. Cu sprijinul colegului francez Janiot, cu care urmase cursurile Institutului de Criminologie, Gheorghe Cristescu găseşte şase seturi de fotografii pe care le trimite la Bucureşti. Acestea sunt prezentate de Mihail Moruzov regelui Carol al II-lea, care afirmă că sunt trucate şi ordonă o expertiză micro-fotografică, pe care o execută Gheorghe Cristescu, cu ajutorul unui epidiascop, aparat performant la vremea respectivă. În baza acestei expertize, un emisar special este trimis de Carol al II-lea pentru a interveni pe lângă Prefectul Poliţiei din Paris, însă fotografiile circulau într-un număr tot mai mare. Ca urmare, se intensifică activitatea de identificare a clişeelor, este găsit infractorul în 1937 şi i se plăteşte suma de 60.000 franci francezi.

Curierul care deschidea corespondenţa secretă 

O altă misiune deosebită a avut-o Gheorghe Cristescu în anul 1938, când de la Marele Stat Major, Institutul de Geografie şi de la alte instituţii militare se sustrăgeau documente, hărţi, cifruri, imprimate etc., din cauza unei paze defectuoase şi a coruptibilităţii unor angajaţi. Aproape toată corespondenţa Ministerului Apărării Naţionale se copia. Prin agentura Serviciului Secret a fost identificat curierul care trecea pe la un fost agent, unde plicurile se deschideau tehnic la aburi şi ordinele erau fotocopiate. 

De asemenea, se falsificau pe scară largă livrete militare, ordine de lăsare la vatră, bilete de deconcentrare, certificate de scutire militară etc. Pentru depistarea infractorilor, Gheorghe Cristescu este trimis din nou de Mihail Moruzov la Paris unde îşi completează studiile îndeosebi pe linia secretizării plicurilor, cernelurilor şi a mijloacelor de asigurare a secretului. Acesta mai urmează cursuri speciale de grafologie, se documentează în domeniul expertizelor şi instalaţiilor pentru identificarea falsurilor şi studiază tot felul de mijloace pentru păstrarea valorilor. Cu acest bagaj de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, o serie de utilaje şi aparate tehnice performante şi după ce în anul 1938 îşi ia diploma de absolvent al Institutului de Criminologie, Gheorghe Cristescu se întoarce la Bucureşti.

În 1939, Gheorghe Cristescu a fost avansat în funcţia de şef serviciu identificări din cadrul Serviciului Secret.

În dimineaţa de 6 septembrie 1940, Mihail Moruzov a fost arestat, închis la Jilava şi ulterior asasinat de echipa de legionari condusă de Gheorghe Creţu. În lipsa principalului său mentor şi protector, cariera şi chiar viaţa lui Gheorghe Cristescu au fost puse serios în pericol. Dar a avut şi o mare şansă.

Arestat după 23 August 

La 15 noiembrie 1940, ca şef al SSI este numit fratele său, Eugen Cristescu şi după reorganizarea Serviciului din noiembrie 1940, îl păstrează în funcţia de şef al Biroului Tehnic, compus dintr-un laborator de fotografie şi un laborator de chimie. Odată cu reorganizarea SSI din ianuarie 1942, Gheorghe Cristescu a fost promovat în funcţia de director clasa I şi numit la conducerea Secţiei a IX-a Tehnică.

În primăvara anului 1944, Gheorghe Cristescu este numit şeful Eşalonului de evacuare a arhivei SSI în Ardeal, la Geoagiu-Băi, unde îl găsesc evenimentele de la 23 august 1944. Reîntors la Bucureşti, în 21 septembrie 1944, Gheorghe Cristescu este arestat şi reţinut la Prefectura Poliţiei Capitalei, bătut şi schingiuit din ordinul colonelului Cristea Nicolae, şeful Poliţiei, pentru a mărturisi unde s-a ascuns fratele său Eugen Cristescu, şeful SSI. După arestarea lui Eugen Cristescu, la 26 septembrie 1944, Gheorghe Cristescu a fost pus în libertate. A mai lucrat în SSI până la 1 iunie 1945, când vine director general al SSI Nicolae D. Stănescu. În anul 1946 şi-a luat atestatul de expert grafolog, acordat de Ministerul Justiţiei, ceea ce i-a permis să participe în această calitate la procese. Din câteva note ale Siguranţei rezultă că în perioada 1945-decembrie 1947 Gheorghe Cristescu ar fi fost folosit de Serviciul de Informaţii al Palatului Regal.

Proces înscenat

Apoi, lui Gheorghe Cristescu i s-a înscenat un proces, fiind acuzat de participare, în iunie 1940, la masacrele de la Iaşi. În consemnările sale memorialistice, el recunoaşte că a făcut marea greşeală de a nu se prezenta la proces. Îi era frică de noile practici judiciare, prin care acuzaţii erau împiedicaţi de a se apăra şi a-şi dovedi nevinovăţia. În 1948, a fost condamnat în contumacie la muncă zilnică pe viaţă şi plata a 100 milioane lei, executabilă asupra bunurilor personale, pentru crime de război. Este vorba despre procesul celor „găsiţi” vinovaţi de producerea tragicelor evenimente de la Iaşi din 26-30 iunie 1941. Documentele procesului sunt confuze în ceea ce priveşte stabilirea gradului de implicare a lui Gheorghe Cristescu în pogromul evreilor de la Iaşi. La fel de confuze sunt şi probele administrate în proces, privind implicarea SSI.

Începând cu luna mai 1948, deci cu o lună înainte de pronunţarea sentinţei, Gheorghe Cristescu pleacă în Ardeal, unde încearcă să-şi ascundă identitatea. Cel mai mult zăboveşte în comuna Strungari, undeva pe lângă Geoagiu-Băi, unde, în ziua de 3 iunie 1953 a fost descoperit şi arestat de organele Securităţii din Deva. Timp de două luni, cât a fost încarcerat în arestul Securităţii din Deva, a fost supus unui necruţător interogatoriu, ocazie cu care a întocmit un amplu raport, de 90 de pagini, despre activitatea sa în serviciile secrete, mai precis în „organele de represiune burghezo-moşiereşti”, după sintagma inconfundabilă a documentelor Securităţii. 

Nemulţumiţi de cele dezvăluite, anchetatorii Securităţii au hotărât transferul la Sibiu pentru o nouă anchetă. Aici zăboveşte în perioada 1 august 1953 – 16 aprilie 1954. Tot aici se reia interogatoriul cu aceleaşi obsedante întrebări, dar şi cu aceleaşi metode represive, în care i se cere să recunoască crimele de război. Gheorghe Cristescu întocmeşte un nou raport, cu aceleaşi explicaţii, susţinându-şi nevinovăţia.

Regim de izolare

La 16 aprilie 1954 este mutat la închisoarea Uranus din Bucureşti. Aici întocmeşte un raport de 110 pagini, în care dezvoltă o serie de aspecte interesante despre istoria SSI-ului. De la Bucureşti, este mutat la penitenciarul de la Făgăraş, apoi a trecut pe la Gherla, Râmnicu Sărat şi Aiud. Din studiul dosarului de penitenciar rezultă că la Făgăraş a fost încadrat cu agentură de cameră, iar în urma informaţiilor false şi tendenţioase despre Eugen Cristescu, Gică este de mai multe ori sancţionat. I se imputa, nici mai mult nici mai puţin decât că era, adică rămăsese, un „mare admirator al burgheziei franceze”.

Pe timpul detenţiei la Gherla, a fost de mai multe ori sancţionat disciplinar, cu regim de izolare pentru nerespectarea regulamentului concentraţionar. Ca urmare a tratamentului ce i s-a aplicat, bărbatul de 1,75 m înălţime ajunge la o greutate de 60 kilograme. În baza decretului nr. 421 din 25 septembrie 1955 îi este redusă pedeapsa la 12 ani şi jumătate, o dovadă a faptului că avusese parte doar de o judecată politică. La 29 iulie 1964, Gheorghe Cristescu este pus în libertate din penitenciarul Aiud sub condiţia că „nu are voie să divulge nimic din cele văzute şi auzite în legătură cu locurile de deţinere pe unde a trecut şi nici despre deţinuţii cunoscuţi în locurile de deţinere”.

La ieşirea din penitenciarul Aiud, Gheorghe Cristescu a fost nevoit să lucreze ca muncitor necalificat pentru a-şi întreţine familia, neavând drept de pensie sau alte surse de venit. A murit în anul 1975, iar trupul neînsufleţit a fost înhumat la Cimitirul Bellu.