Ofiţer de poliţie ameninţat cu moartea de un bărbat arestat la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina poliţiei - arhivă
Maşina poliţiei - arhivă

Ofiţerul de poliţie a fost ameninţat cu moartea. Şi familia acestuia a fost amenininţată de aceeaşi persoană care se afla în arest la domiciliu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa anunţă că procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui inculpat acuzat de ultraj. El va fi dus în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. 

„ La data de 17.08.2021, în jurul orelor 22.30, inculpatul, arestat la domiciliu într-o altă cauză penală aflată în faza de judecată, a adresat, în mod nemijlocit, ameninţări cu moartea şi cu acte de violenţă persoanei vătămate, ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Techirghiol, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ameninţări care vizau atât persoana sa, cât şi membrii familiei sale”, transmit procurorii.

Pentru desfăşurarea anchetei şi strângerea probelor necesare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a colaborat cu organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa.

Cercetările vor fi efectuate în continuare de către procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpat.

Citeşte şi: 

Noaptea de cazare la mare va costa 36 de lei. Când începe „Litoralul pentru toţi”

Patroana fabricii de mezeluri ALDIS, suspectă într-un dosar de corupţie. Este acuzată că a mituit un şef din poliţie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite