Kilipirim, târgul de carte, se va ţine pe faleza Cazinoului din Constanţa din 1 iulie
0De la 1 iulie, pe faleza Cazinoului vor fi instalate corturile de la Kilipirim - târgul de carte, muzică şi film, care în acest an ajunge la a V-a ediţie.
Cele mai importante edituri româneşti şi străine, precum Polirom, Humanitas, Curtea Veche, Litera, Girasol, Egmont, Corint, cu anexe de distribuţie şi în Constanţa, vă vor pune la dispoziţie cele mai noi cărţi din domeniul beletristicii, artei sau autoeducării.
„Printre cele mai căutate cărţi sunt sigură că vor fi cele cu preturi cuprinse între 5, 10 şi 15 lei. Cel mai căutat domeniu de carte este domeniul beletristicii, urmat de cărţile pentru copii“, afirmă Louisa Bangale, managerul general al acestui eveniment.
Organizatorii susţin ca nu vor dispune de condiţiile necesare unei bune desfăşurări a târgului. „Nu avem cum să facem răcoare, nu avem curent, avem doar un generator ce nu ne permite foarte mult. Să reglăm temperatura într-un cort de mărimea acestuia, de pe faleză, este peste puterile noastre“, ne mărturiseşte organizatoarea.
La ediţia precedentă, târgul a numărat in jur de 100.000 de vizitatori. Se presupune că anul acesta va ajunge la un număr asemănător cu cel anterior.
Târgul este deschis până pe 7 august, cu un program
de acces la carte de 14 ore pe zi, de la 10 dimineață, până la miezul
nopții.