Infirmieră de la Azilul Poarta Albă prinsă în timp ce lega un bătrân
0Plângerile repetate ale bătrânilor internaţi în azil au ajuns la urechile şefei instituţiei, care a urmărit înregistrările camerelor de supraveghere şi a descoperit abuzurile făcute de una din angajate.
Şefa azilului a sesizat, la rândul său, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), care a demarat o anchetă.
Cercetările au confirmat plângerile bătrânilor internaţi în instituţie. „Infirmiera Doina Voica a săvârșit o abatere discplinară gravă, printr-un comportament de netolerat față de beneficiarii centrului în general, și în mod special fața de o persoană de sex masculin pe care a imobilizat-o prin legare, în ciuda voinței acesteia“, se arată în comunicatul remis de reprezentanţii DGASPC.
Infirmiera a încercat să scape basma curată, motivând că bătrânul pe care l-a legat era foarte agitat. Ancheta a stabilit însă că aceasta nu era prima abatere a Doinei Voica, motiv pentru care contractul de muncă al femeii a fost desfăcut.
Cazul infirmierei a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.