Culisele unei tragedii din Marea Neagră: o răscoală de pe crucişătorul Kneaz Potemkin a dus la moartea ofiţerilor şi a comandantului
0
Revolta marinarilor care a avut loc la bordul crucişătorul Kneaz Potemkin, în iunie 1905, i-a adus o celebritate nemeritată.
Vasul, sub pavilion rusesc, comandat de Evghenie Golikov, era unul din cele mai puternice nave ale flotei ruseşti de război. Revolta a fost declanşată din cauza despotismului ofiţerilor de pe navă. Unele surse vorbesc de faptul că echipajul primea mâncare din carne stricată, iar alţii vorbesc de nemulţumirea marinarilor cauzată de înfrângerile succesive ale flotei ruseşti în războiul cu Japonia.
Într-o dimineaţă de vară, comandantul Teodorescu Mihail, de pe canoniera Griviţa, a telegrafiat din Sulina Diviziei de mare spunând că un bastiment de război cu trei coşuri şi doi arbori „face apă“ la gura Sulinei şi că a luat direcţia spre sud.
Cum au fost ucişi ofiţerii şi comandantul
După aceste semnalmente s-a putut deduce că era vorba de cuirasatul rus Kneaz Potemkin Tavriceski, la bordul căruia se produsese o răscoală, după cum spuneau telegramele. La ora 6 seara cuirasatul rus a sosit în rada Portului Constaţa. Căpitanul portului a cerut să vorbească cu comandantul, însă i s-a răspuns că nu e niciun comandant, nici ofiţeri şi că nava e comandată de un comitet, condus de Matuşenko.
Aşa au aflat autorităţie române că atât comandantul, cât şi toţi ofiţerii au fost ucişi. Un ofiţer şi secundul au fost asasinaţi de şeful de echipaj, iar comandantul şi opt ofiţeri au avut aceeaşi soartă. Celorlalţi li s-a dat voie să se arunce în mare, la Odessa. Informaţiile apar în cartea lt cdor. Constantin Ciuchi, „Istoria marinei române în curs de 18 secole, de la dela Împăratul Traian până în al 40-lea an de domnie a Regelui Carol I“.
Turiştii şi localnicii, speriaţi
Ajunşi în Portul Constanţa, revoluţionarii de pe cuirasat au cerut provizii, însă nu s-a luat nicio dcizie până la înştiinţarea Ministerului de Război, Între timp, aflăm din cartea „Amintiri despre o flotă pierdută“ semnată de Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă, sosirea cuirasatului neliniştise lumea încât mulţi, temându-se de un deznodământ fatal, rămaseră toată noaptea pe bulevard, pândind toate luminile ce se schimbau la bordul bastimentului rus, aşteptând dintr-un moment în altul bombardarea oraşului. Unii şi-au luat familiile şi au plecat în cartierul Anadalchioi al Constanţei, iar cei ce veniseră la băi fugiseră din hoteluri şi au plecat la gară aşteptând primul tren.
A doua zi de dimineaţa, comandantul Portului Constanţa l-a anunţat pe Matuşenko că nu va primi niciun fel de provizie. „La auzul acestei veşti, devine roşu de mânie, strângând pumnul de necaz, insultând pe consulul rus ce se găsea acolo“, aflăm mai deprate din cartea lui Ciuchi. „Se ridică în picioare şi într-o mişcare voi să se dezbrace şi să se arunce în mare, dar şeful şalupei îl linişti, asigurându-l că e mai bine să meargă la bordul crucişătorului Elisabeta, unde e comandantul diviziei, cu care să se înţeleagă asupra cererii sale“.
Îre timp, a sosit şi ordinul de la Ministerul de Război prin care li se permitea ruşilor debarcarea pe pământ românesc, însă fără arme şi muniţii. Oferta a fost refuzată însă.
Luptă pe mare
Faptele s-au precipitat şi răzvrătiţii au transmis celor de pe crucişătorul Elisabeta că dacă nu îmbrăţişează cauza lor îi aruncă în aer. Torpilorul Flag care însoţea cuirasatul rus a încercat să intre în port, însă răspunsul venit de pe Elisabeta a fost un obuz.
Mulţi au criticat acea decizie, gândindu-se că nava rusească ar fi putut bombarda oraşul şi l-ar fi putut transforma în ruină.
Marinarii de pe Potemkin au decis să părăsească Portul, dar nu pentru mult timp. Pe 20 iunie, cuirasatul s-a întors întrucât proviiile de la bord erau pe sfârşite, după ce se pare că a încercat şi prin alte părţi să obţină proviziile. Echipajul a fost debarcat, iar pavilionul românesc a fost arborat pe vasul rusesc.
Regele a înapoiat cuirasatul Ţarului
Ulterior, două cuirasate ruseşti, însoţite de patru torpiloare, au venit să preia vasul sechestrat, iar comandantul vasului Potemkin, comandor V. Iorgulescu, a rostit: „M.S. regele României înapoiază M.S. Ţarului Rusiei cuirasatul Kneaz Potemkin Tavriceski, care, stăpânit de răzvrătiţi, a fost dezarmat de autorităţile româneşti“.
În octombrie 1905, vasul a fost rebotezat Panteleimon. În aprilie 1919,itervenţioniştii l-au sabordat în portul Sevastopol, ca să nu cadă în mâinile bolşevicilor. După Războiul civil din Rusia, Potiomkin a fost scos de pe fundul mării şi a fost demontat din cauza distrugerilor ireparabile pe care le suferise.
Răzvrătiţii au rămas în România
Cei aproape 750 de marinari răzvrătiţi rămâneau în România, aflăm din „Cuirasatul „POTEMKIN” şi „povestea” de după poveste“ scrisă de Ştefan Bosomitu. Potemkiniştii reprezentau un pericol real pentru statul român, iar Siguranţa trebuia să îi supravegheze îndeaproape.
Sarcina nu se va dovedi deloc facilă, mai ales în condiţiile în care mulţi dintre foştii marinari vor deveni agenţi agitatori ai bolşevicilor în România. Condiţiile de viaţă ale acestora în România nu au fost din cele mai uşoare. Dat fiind că „potemkiniştii” păreau şi puteau fi o ameninţare permanentă pentru democraţia românească, au existat reguli precise care au reglementat statutul lor în România. Libertatea de mişcare le era condiţionată de înştiinţarea autorităţilor. La fel, mutarea într-o altă localitate se putea face doar dacă în prealabil s-ar fi obţinut aprobări în acest sens. „Potemkiniştii” rămaşi în România au devenit în curând suspecţii permanenţi în cazurile oricăror tulburări sociale sau ale protestelor sindicale.
Peste 50 de ani, într-o Românie devenită Republică Populară, povestea „potemkiniştilor” era un episod care putea fi „eroizat” de o propagandă aflată în cautarea de modele şi de surse de legitimare. Treizeci şi patru de foşti marinari de pe „Potemkin” mai trăiau în România la cincizeci de ani de la atât de celebra revoltă. Ca o răsplată pentru trecutul lor „revoluţionar, vechii „potemkinişti” au fost beneficiarii unei călătorii în ţara de unde fuseseră nevoiţi să fugă în urmă cu jumătate de secol.
Vă mai recomandăm:
Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei
Jurnal de vacanţă. Altfel de călătorie prin împrejurimile zonei Vama Veche-2 Mai
Se încarcă comentariile...
