Conturile primarului Constanţei, deblocate. Radu Mazăre susţine că decizia ANAF de poprire a conturilor a fost un abuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre a spus că i-au fost deblocate conturile de către ANAF.
Radu Mazăre a spus că i-au fost deblocate conturile de către ANAF.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat marţi, că i-au fost deblocate conturile. Acestea fuseseră blocate în urmă cu mai bine de o lună de către ANAF pentru recuperarea unei datorii de 700.000 de lei de la Primărie.

Edilul a spus că i-au fost deblocate conturile în urmă cu aproximativ două săptămâni. El consideră că decizia a fost luată după ce a trimis un memoriu către mai multe instituţii ale statului în care explica faptul că decizia luată reprezintă un abuz. “Am spus că am făcut un memoriu către primul ministru, către şeful ANAF şi le-am explicat faptul că este un abuz ceea ce se întâmpl, iar la un moment dat le-au deblocat”, a afirmat Radu Mazăre. El a precizat că nu a avut o discuţie cu reprezentanţii ANAF de la Constanţa şi că nici măcar nu ştie cine este director pe plan local.

Primarul declarase marţi, 12 august, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a blocat conturile personale pentru recuperarea unei datorii a Primăriei Constanţa, fiind vorba de 700.000 de lei. “Sechestrul mi-a fost pus mie personal, pentru toate amenzile judiciare pe care le-a primit Primăria în miile de procese în care se judecă cu cetăţeni ori societăţi. Mi-au pus sechestru pe trei conturi - două la o bancă şi unul la altă bancă. Acum trăiesc din banii cash pe care îi am în declaraţia de avere“, spunea cu acel prilej Radu Mazăre.

Vă mai recomandăm:


EXCLUSIV Cum a rămas Radu Mazăre doar cu banii de buzunar. Explicaţia popririi conturilor sale de către Fisc

ANAF i-a blocat conturile lui Radu Mazăre

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite