Constanța: UPDATE / Iusuf Murat rămâne şeful cultului musulman
0În această după amiază au avut loc alegerile pentru funcţia de Şef al Cultului Musulman din România. Iusuf Murat a fost reales cu unanimitate de voturi: 25 la număr din 25. Noul mandat este valabil pentru încă cinci ani.
Au fost doi candidaţi pentru acest post - actualul Muftiu, Iusuf Murat,
şi Geafar Tuncel, imam al Oraşului Hârşova.
Alegerea noului Muftiu aparţine Consiliului Sinodal (Şura-i Islam), ai cărui membri au fost decişi din rândul imamilor. Secretarul Eparhial al Mufiatului, Memiş Octai, a declarat că Şura-i Islam este organul suprem care ia decizii privind organizarea şi funcţionarea Cultului Musulman din România, fiind compus din: Muftiul în funcţie, care este şi preşedintele de drept, câte 4 reprezentanţi ai UDTTMR şi UDTR, directorul Colegiului Naţional „Kemal Atatürk“ din Medgidia şi 15 imami.
Iusuf Murat este cel mai tânăr muftiu din ţara noastră şi a intrat în drepturi de la 1 octombrie 2005, prin numire de la Ministerul Culturii şi Cultelor.
Islamul are o tradiţie de 700 de ani în Dobrogea. 85% dintre musulmanii din România trăiesc în judeţul Constanţa, iar 12% în Tulcea.