Constanţa: Un pui de lebădă rătăcit a fost adăpostit de studenţi, în căminul Pescărie 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O studentă a Universităţii „Ovidius" din Constanţa a văzut, aseară, o lebădă în parcarea căminului studenţesc Pescărie 2. Pasărea a fost adăpostită lângă un calorifer şi îngrijită de studenţi şi recepţionere.

Cristina Plăcintă este studenta care a zărit din balconul camerei sale puiul de lebădă în parcare. Şi-a făcut milă de el şi l-a adus la recepţia căminului, lângă un calorifer. Speriat şi îngheţat, puiul a fost răsfăţatul studenţilor, care i-au dat pâine şi apă.

„Aşteptăm să vină cineva de la Microrezervaţie să o ia şi să o îngrijească pe parcursul iernii ţine iarna. Este o lebădă frumoasă şi cred că a avut noroc că am găsit-o. Este cam speriată ea, dar îi va fi bine", a spus Georgeta Onofriciuc, recepţioneră la căminul studenţesc Pescărie 2.

Specialiştii spun că pasărea s-a rătăcit de stol din cauza viscolului. „Vom merge să o luăm dintre studenţi şi o vom aduce lângă celelate 12 lebede pe care le avem. Anul trecut am mai salvat şase lebede, dar au supravieţuit doar două, şi doi pelicani, din care a supravieţuit doar unul. Puiul de lebădă va primi îngrijiri şi ne dorim să se acomodeze“, a declarat Adrian Mînăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite