Constanţa: Nou-născuţii sunt imunizaţi cu vaccin expirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valabilitatea serului BGC pentru TBC a fost prelungită cu şase luni.Specialiştii spun că vaccinul BGC poate avea o serie de reacţii adverse în cazul în care este prost sau expirat.

Bebeluşii născuţi la Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sunt imunizaţi împotriva tuberculozei cu vaccin expirat.

Cu toate că sunt conştienţi de faptul că serul ar putea să nu-şi mai facă efectul, medicii continuă să-l facă.

Ministerul Sănătăţii, Institutul Cantacuzino şi Agenţia Naţională a Medicamentului au hotărât ca nou-născuţii să fie vaccinaţi cu serul expirat, motivându-şi decizia prin faptul că s-a ajuns la această situaţie din cauza birocraţiei şi a licitaţiilor întârziate pentru achiziţionarea unui vacin nou.

Din această cauză, ei au înştiinţat în data de 22 ianuarie conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa să dea dispoziţie ca vaccinul rezervat micuţilor să poată fi folosit în continuare.

În documentul ajuns la DSPJ scrie că vaccinului i-a fost prelungit cu încă jumătate de an termenul de valabilitate.

Directorul adjunct al DSPJ, dr. Mihaela Dinisov, a declarat că instituţia a primit documentul de la Ministerul Sănătăţii şi s-au conformat.

„Vă daţi seama că prelungirea termenului de valabilitate s-a făcut după nişte evaluări ale comisiei Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Lucrurile s-au făcut în colaborare între instituţiile medicale, iar noi nu facem altceva decât să punem în aplicare reglementările stabilite la Bucureşti“.

„E o chestie ciudată“

Şeful Secţiei Maternitate, dr. Doiniţa Bucur, a declarat că ei vaccinează la fel ca întotdeauna toţi bebeluşii care au o greutate de peste 2,500 kg.

„Dacă instituţia care are cel mai important cuvânt de spus în privinţa vaccinului şi-a dat acceptul de utlizare înseamnă că el este bun şi o să-l folosim. Totuşi, este o chestie ciudată“ a adăugat ea.

Medicul a mai spus că în momentul de faţă au un lot pe care-l au disponibil pe secţie din care pot vaccina în jur de 200 de sugari. „Dintr-o fiolă se fac zece doze“ a declarat dr. Bucur.

Bebeluşului îi pot apărea bube pe corp

Şeful Clinicii de Pneumoftiziologie din Constanţa, dr. Emanoil Vasiliu, spune că vaccinul BGC împotriva tuberculozei poate avea o serie de reacţii adverse în cazul în care este prost sau expirat. „Copilului îi pot apărea bube pe întreg corpul“ a declarat medicul.

El a mai precizat că imunizarea bebeluşilor nu se poate efectua în dispensare sau la cabinete particulare. „Serul poate produce mari necazuri dacă nu se face în spital, în condiţii de siguranţă“, a adăugat specialistul.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite