Constanţa, în carantină de o lună. Ce măsuri impun autorităţile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

În ajunul ieşirii din carantina de o lună, autorităţile intensifică acţiunile de control pentru municipiul Constanţa. DSP a cerut prelungirea restricţiei pentru Constanţa şi Ovidiu.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a trimis analiza de risc către Institutul Naţional de Sănătate Publică pentru localităţile: Constanţa, Ovidiu, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Năvodari şi Valu lui Traian. Practic, DSP a cerut prelungirea carantinei pentru Constanţa şi Ovidiu, pentru încă două săptămâni. 

Iată ce transmite Prefectura Constanţa, cu o zi înainte ca reşedinţa de judeţ să iasă din carantina impusă timp de o lună, din 20 noiembrie, ora 20.00.

„MĂSURI INTENSIFICATE PENTRU PREVENIREA ŞI LIMITAREA INFECTĂRII CU SARS-COV-2

Municipiul Constanţa se află în carantină începând cu data de 20 noiembrie a.c. În prezent, rata de infectare este pe un trend descrescător, dar se menţine la o cotă ridicată.  

Având în vedere acest aspect, s-a luat decizia ca, începând cu data de astăzi, măsurile aplicate de către forţele de ordine şi celelalte instituţii abilitate de control să fie intensificate pe toate liniile, atât în ceea ce priveşte verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi al verificării operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse.

Astfel, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa vor acţiona permanent, în filtre rutiere, la intrările şi ieşirile din municipiul Constanţa. Forţele de ordine vor verifica documentele justificative, precum şi oportunitatea deplasării.

De asemenea, poliţiştii, jandarmii şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, vor verifica centrele comerciale, market-urile, precum şi agenţii economici mici şi mijlocii pentru verificarea respectării normelor sanitare şi de distanţare socială.

În plus, echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, în colaborare cu reprezentanţi ai DSP Constanţa şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor acţiona în restaurante, cluburi, terase, baruri, cafenele, pieţe agroalimentare, târguri, oboare, săli de fitness, saloane de înfrumuseţare, pentru verificarea respectării funcţionării în conformitate cu normele emise în contextul stării de alertă.

Totodată, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali vor avea în atenţie mijloacele de transport în comun, precum şi staţiile de cale ferată, pentru controlul documentelor justificative şi verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară.

Pe această cale, facem un apel la responsabilitatea cetăţenilor, pentru ca aceştia să conştientizeze riscurile la care se expun atât ei înşişi, cât şi pe cei dragi, dacă nu respectă normele legale. Reamintim faptul că nerespectarea prevederilor în vigoare atrage sancţiuni contravenţionale!

Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa“ 

Pe aceeaşi temă: 

Trei localităţi din judeţul Constanţa ies din carantină. În municipiu, incidenţa creşte 

Constanţa, în carantină de trei săptămâni. Cum explică autorităţile faptul că numărul infectărilor nu scade

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite