Club sportiv demolat cu buldozerul. Copiii aflaţi la antrenament au fost evacuaţi cu trupele speciale. „Încalcă legea cu neruşinare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele speciale au venit la stadion
Trupele speciale au venit la stadion

În luna mai 2020 au început lucrările de amenajare a terenului pe care urmează să se construiască o Sală Polivalentă la Constanţa, în incinta Complexului Sportiv „Badea Cârţan”, pe suprafaţa a trei terenuri de sport. Doar că unul dintre acestea era folosit de un club sportiv.

UPDATE: IPJ Constanţa a comunicat faptul că prezenţa trupelor SAS la faţa locului a fost solicitată de Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Poliţiştii au fost doar prezenţi, nu au intervenit in niciun fel în acea zi la stadionul Metalul.

Unul dintre terenuri era folosit de Clubul Sportiv „Metalul”, iar acum primăria a emis o autorizaţie de demolare a construcţiilor ridicate acolo de entitatea privată.

Amplasamentul prevăzut iniţial pentru Sala Polivalentă avea nevoie de doar 30.000 de metri pătraţi şi era poziţionata în vecinătatea stadionului de rugby din Badea Cârţan, cu intrare de pe strada Stadionului. După ani buni, suprafaţa s-a modificat la 78.000 de metri pătraţi, schimbând amplasamentul iniţial. Dimensiunea Sălii a rămas aceeaşi – 5.000 de locuri, doar parcarea şi accesul s-au modificat.

Primăria Constanţa susţine că terenurile acestea sunt proprietatea municipalităţii, clubul privat având doar un drept de folosinţă. Aşadar, primarul a emis o autorizaţie de demolare a construcţiilor ridicate aici în vederea pregătirii terenului pentru viitoarea Sală Polivalentă, investiţie derulată de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Club sportiv demolat

Din anul 2005, pe un teren de aici îşi desfăşoară activitatea Clubul Sportiv „Metalul”, reprezentat de Valentin Şurghie. Clubul a investit într-o serie de construcţii şi amenajări necesare desfăşurării activităţii: vestiare, tribună, garduri, alei gradene, tabele electronică, spaţii bănci de rezerve, porţi, covor de gazon, sistem de drenaj, terenuri de antrenament cu covor sintetic pentru începători, gard pentru protecţia tribunei. Anual, peste 200 de copii fac antrenamente (fotbal) în cadrul acestui club.



În ultimele două săptămâni, reprezentanţii primăriei, însoţiţi de utilaje şi forţe de ordine au intrat în baza sportivă şi au început să demoleze diferite construcţii. „Totul ilegal”, spune Valentin Şurghie, care s-a adresat instanţei cu cererea de suspendare şi anulare a autorizaţiei de demolare. Tribunalul Constanţa a respins, în prima instanţă, cererea de suspendare şi urmează judecarea cererii de anulare.

De cealaltă parte, primarul Decebal Făgădău spune că toate acţiunile primăriei sunt conforme cu legea.

La finalul săptămânii trecute, antrenamentul a 12 copii (8-10 ani), toţi de la o instituţie socială, a fost întrerupt de trupele speciale ale Poliţiei, Jandarmeriei şi ale unei firme private de pază, angajate de primăria Constanţa.

„A venit poliţia şi a gonit copiii. A venit DIAS-ul acolo. Erau 12 copilaşi de 8-10 ani (de la un orfelinat), la antrenamente şi au fost daţi afară cu doi antrenori. Totul este ilegal. Toţi încalcă legea cu neruşinare”, spune Valentin Şurghie.

Reporterii „Adevărul” au cerut IPJ Constanţa un punct de vedere referitor la prezenţa trupelor speciale care au evacuat copiii. Până în acest moment, reprezentanţii IPJ nu au transmis punctul de vedere.

Clubul sportiv Metalul din Constanta demolat



Cum se desfiinţează legal o bază sportivă

În discuţie a apărut şi Ministerul Tineretului şi Sportului care arată că desfiinţarea sau schimbarea destinaţiei bazelor sportive se poate face numai printr-o Hotărâre de Guvern, chiar dacă terenul respectiv aparţine unei administraţii locale. Iar Primăria Constanţa nu a solicitat emiterea unei astfel de hotărâri pentru desfiinţarea bazei sportive „Metalul”.

Conform legii, desfiinţarea sau schimbarea destinaţiei bazelor sportive se poate face numai în conformitate cu prevederile articolului 79 din Legea nr. 69/2000 a Educaţiei fizice şi sportului.

Clubul sportiv Metalul din Constanta demolat

Acest articol spune că „Schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate. Prin excepţie de la alin. (1), desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se poate face numai prin hotărâre a Guvernului, cu condiţia ca autorităţile administraţiei publice să aprobe în prealabil, în condiţiile legii, documentaţiile tehnico-economice aferente unor obiective de investiţii destinate educaţiei fizice şi sportului, care vor fi construite pe acelaşi amplasament”.

Pe aceeaşi temă:

Scandal în jurul noii Săli Polivalente din Constanţa. Autorizaţia de demolare a Stadionului Metalul, considerată abuzivă

Scandal pe tema donaţiei primarului Constanţei, făcută în numele său şi al viceprimarilor, către Spitalul de Infecţioase. Ce au descoperit ziariştii

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite