Au câştigat 42.000 euro din cerşitul la Milano. Patru bărbaţi din Medgidia au exploatat mai mulţi invalizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cerşetoria, ocupaţia care aduce bani frumoşi
Cerşetoria, ocupaţia care aduce bani frumoşi

Traficanţii au câştigat din cerşitul infirmilor pe străzile din Milano suma de 42.000 euro. Îi paşte închisoarea de la 5 la 15 ani.

Patru bărbaţi din Medgidia sunt cercetaţi pentru trafic de persoane de poliţiştii Serviciului Trafic de Fiinţe Umane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub supravegherea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa. Anchetatorii au documentat activitatea infracţională privind pe Murat A. (38 de ani), Şaban I. (40 de ani), Kemal I. (52 de ani) şi Izer Ş. (34 de ani), toţi din municipiul Medgidia.

În perioada anilor 2006 – 2007, aceştia au racolat 5 persoane promiţându-le că le vor găsi un loc de muncă în Italia. Le-au convins să-i însoţească în ţara respectivă, unde prin ameninţări şi violenţe le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor.

Printre victimele exploatate la Milano se aflau şi persoane ce prezentau handicap locomotor. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că suspecţii au realizat, în urma exploatării victimelor, suma de aproximativ 42.000 euro, bani pe care şi i-au însuşit.

La acest caz, poliţiştii şi procurorii au cooperat cu autorităţile judiciare din Italia, cât şi cu reprezentanţii Ambasadei României în Italia.

Cercetările au fost efectuate, cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, faptă pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite