Apostolii care l-au trădat pe Iisus. De ce au reacţionat diferit Petru şi Iuda după lepădarea de Hristos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Biblie sunt relatate momentele în care doi dintre apostolii lui Iisus îl trădează pe acesta. Unul se leapădă de Mântuitorul spunând public că nu-l cunoaşte, altul îl vinde pentru 30 de arginţi.

Lepădarea lui Petru este relatată în toate cele patru Evanghelii. Petru şi Ioan sunt cei doi apostoli care-l urmează pe Iisus pe drumul de la Ghetsimani, după arestarea sa. În timp ce Mântuitorul era în casa arhiereului Ana pentru a da socoteală, în curte, Petru este recunoscut de o femeie care-l întreabă dacă nu cumva este şi el împreună cu Iisus.

Petru s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: „Nu ştiu ce zici”. Plecând de acolo, o altă femeie îl recunoaşte şi spune oamenilor că petru este unul dintre cei care-l însoţeau pe Iisus. „Nu cunosc pe omul acesta”, răspundeapostolul.  Dar femeiea insistă, iar Petru începe să se jure şi să blesteme că nu-l cunoaşte. „Şi îndată a cântat cocoşul, iar Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus şi ieşind afară, a plâns cu amar”. (Matei 24, 75).

Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei 12 apostoli, îşi vine Învăţătorul pentru 30 de arginţi arhiereilor iudei. „Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej ca să-l dea în mâinile lor" (Matei 26, 14-16)

Mai departe, trădarea propriu-zisă a lui Iuda are loc după cina cea de taină, moment în care Iisus le spune apostolilor că unul dintre ei îl va vinde. „Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins” (Matei 26, 47-50).

Aşadar, Petru s-a lepădat de Iisus de trei ori, spunând că nu-l cunoaşte, iar Iuda l-a vândut, printr-o sărutare, pentru 30 de arginţi, sumă cu care se răscumpărau scalii în acea perioadă. Însă, după acest moment de trădare, fiecare dintre ei a reacţionat diferit. petru, spun Evangheliile, „a plâns cu amar”, iar Iuda s-a sinucis.

„Diferenţa dintre Petru şi Iuda e simplă: în smerenia minţii, lui Petru îi e milă de sine însuşi. Se supune pe sine judecăţii lui Hristos ca un păcătos. Şi atunci Iisus l-a iertat pe Petru. Cu mândria şi aroganţa sa, Iuda nu poate avea mila de sine însuşi dacă asta implică privirea de sus a celorlalţi. Nu s-a putut supune judecăţii celorlalţi ca un păcătos. Iuda nu-şi dă lui însuşi şansa de a cere iertarea lui Hristos”, spune Ieromonahul Calinic Berger, în volumul „Provocări ale gândirii şi vieţii ortodoxe astăzi”.

Călugărul grec Pavel Papadopoulos spune, citat de Doxologia, că „pocăinţa nu înseamnă doar să înţelegi greşeala din trecut, ci şi să începi procesul de schimbare. Iuda a înţeles că a greşit, dar nu a completat pocăinţa sa, nu s-a schimbat, a rămas în tristeţea pe care i-a provocat-o simţământul păcatului lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde.”

Pe aceeaşi temă:

Ce se întâmplă dacă vorbim sau râdem în biserică. „Aceste urâciuni au devenit un obicei pentru credincioşi“

FOTO Locul unde Regina Maria a vrut să ridice mănăstirea „Întregirii Neamului“. Localnicii spun că este plin de mistere

Veniturile incredibile ale arhiepiscopilor BOR. Controversatul Teodosie Petrescu ridică lunar mai mult decât preşedintele Iohannis

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite