Victor Ponta l-a atacat dur pe Emil Boc la Cluj: "cel mai umil executant al ordinelor" lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, înaintea lansării candidaţilor USL Cluj la alegerile locale, că Emil Boc a fost "cel mai umil executant al ordinelor" preşedintelui Traian Băsescu, iar a vrea să conducă din nou capitala Transilvaniei este un proiect irealizabil.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, că îl susţine pe candidatul USL la funcţia pe primar al municipiului Cluj-Napoca, Marius Nicoară, şi pe candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, fiindcă doreşte ca oraşul şi judeţul să meargă înainte, nu înapoi.

Ponta: „Boc este pe primul loc în topul celor mai caraghioşi premieri ai României“

Victor Ponta l-a atacat dur pe Emil Boc spunând despre acesta că „a fost cel mai umil executant al ordinelor preşedintelui Băsescu".

„La Cluj am venit, alături de domnul Antonescu şi de domnul Constantin, să-l susţin pe Marius Nicoară şi pe Horea Uioreanu. Nu vreau să fiu mult prea polemic, dar vreau să spun că eu nu cred că la Cluj oamenii vor decide s-o ia înapoi. Toată ţara se schimbă - s-a schimbat nu doar guvernul, se va schimba preşedintele ţării, România se va schimba în bine - doar Clujul n-are cum s-o ia înapoi pe vremurile domnului Boc şi sunt convins că Marius Nicoară va câştiga şi va face pentru municipiul Cluj lucrurile bune pe care le-a făcut pentru judeţ când conducea judeţul. Mă uit cu toată deschiderea şi cu toată inima la Cluj şi sunt convins că nici clujenii nu mai vor să se întoarcă înapoi în timp, ci vor să meargă înainte cu toată ţara. Ar fi un lucru rău pentru municipiu şi judeţ. Mai spun un lucru: după ce ai fost cel mai umil executant al ordinelor preşedintelui Băsescu să vrei să conduci din nou capitala Transilvaniei cred că e un proiect irealizabil", a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a primit o insignă cu Roşia Montană la Cluj-Napoca

Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au participat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL pentru judeţul Cluj.

Premierul Victor Ponta le-a transmis şefilor de deconcentrate din Cluj să stea departe de politică

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Cluj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite