Sfaturile primite de un turist care caută un loc în Grecia fără români. „Se transformă într-un Eforie cu manele şi coji de seminţe şi chiştoace în nisip“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thassos e locul comparat de unii cu Eforie Nord. FOTO Pixabay
Thassos e locul comparat de unii cu Eforie Nord. FOTO Pixabay

Un român a vrut să afle unde poate merge în concediu în Grecia fără a întâlni alţi români. Motivaţia lui a fost că vrea să simtă că îşi îşi petrece vacanţa în străinătate şi nu în România.

Dornic să afle unde nu va da la tot pasul peste conaţionali de-ai săi, turistul român şi-a luat inima în dinţi şi a postat o întrebare pe grupul de Facebook Forum Grecia. El a ţinut să explice şi că nu are ceva împotriva românilor, însă şi-ar dori să se simtă cu adevărat în vacanţă în străinătate.

„Îmi puteţi spune o regiune în Grecia unde merg cel mai puţin românii? Nu că aş avea ceva cu neamul nostru, dar aş vrea să am impresia că am plecat în concediu in străinătate", a fost întrebarea bărbatului.

Iar răspunsurile nu au întârziat să apară. În timp ce unii au venit cu idei, alţii au criticat faptul că turistul vrea să evite alţi români. În fine, nu au lipsit nici răspunsurile mai puţin serioase, demonstrând că internauţii nu şi-au pierdut simţul umorului.

„Pai sa ne spuneţi unde şi când aţi vrea sa mergeti, şi noi toţi vom sta acasă sau în alte locuri atunci”, a glumit cineva. „Eu ţi-aş da câteva indicaţii, da risc să mă pomenesc în august cu tot neamul de la Decebal încolo şi adio Grecia cu tradiţie şi mâncăruri bune, se transformă ca în Thassos într-un Eforie Nord plin de conaţionali care sparg difuzoarele cu manele, la restaurant hamsie, mititei şi bere, iar pe plajă lasă în jur numai coji de seminţe, sticle goale şi chiştoace de ţigări înfipte în nisip. Să nu vorbim de şezlongurile din primele rânduri care sunt gratuite dacă faci consumaţie, pe care niciodată nu le găseşti libere pentru că, care mai de care îşi atârnă sutiene, chiloţi, prosoape, încă de la 5 dimineaţa pentru a veni pe urmă la 10 pe plajă. Cred că nu am uitat nimic”, a fost un alt răspuns glumeţ.

Soluţiile internauţilor

Evident, au existat şi răspunsuri serioase din partea unor români care şi-au luat în serios rolul de a-i da sfaturi. „Depinde de luna în care doriţi vacanţa. În septembrie, după data de 15 când copiii încep şcoala veţi întâlni români care caută liniştea în insule mai îndepărtate. Samothraki de exemplu e o insulă în care sunt mai mult turişti nemţi şi francezi în septembrie."

„Insula Amorgos, Cicladele Mici. E prea departe de România şi nu e suficient de luxoasă pentru români", a spus altcineva.

„Noi avem o cunoştinţă, merge în Lemnos, nu cred că-s români pe acolo. Însă este vântos, Samotraki. Tot vântos, ştiu pe cineva mergea pentru vânt, pentru sporturi pe apă. Nici în Corfu nu prea am văzut, într-o săptămână am întâlnit o familie la hotel şi una pe una din plajele cu nisip fin. Noi la hotel aveam plajă cu nisip, cred că adus şi de pe plajă amenajată se intraă pe scări direct în apa adâncă plină de peşti, noi şi englezoii eram cu copiii acolo, românii cu copii nu merg dacă nu e intrarea lină. Acum ceva ani am fost în Evia, chiar nici un român. Insule în general în care se ajunge cu avionul", au fost doar câteva dintre numeroasele sfaturi primite.

Vă mai recomandăm şi:

Cum a reuşit un român să meargă gratis cu maşina electrică până în Grecia. „E la îndemâna oricui“

Tratamentul umilitor la care a fost supus un turist român în Grecia. „Evitaţi acest loc, altfel...”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite