Premieră pentru Cluj: expediţie pe Vârful Manaslu, al optulea vârf din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alpiniştii au participat la deschiderea şedinţei Consiliului Judeţean Cluj.
Alpiniştii au participat la deschiderea şedinţei Consiliului Judeţean Cluj.

Trei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad CăpuşanTrei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan,  vor porni joi, 29 august, spre Himalaya, într-o expediţie pe vârful Manaslu (8.156m). Aceştia nu vor folosi oxogen suplimentar şi nici şerpaşi. Evenimentul este o premieră pentru alpinismul din judeţ.

Trei alpinişti clujeni, Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan,  vor porni joi, 29 august, spre Himalaya, într-o expediţie pe vârful Manaslu (8.156m), unde intenţionează să arboreze steagul judeţului Cluj. Ei vor petrece acolo aproximativ 25 de zile pe munte şi vor reveni în ţară în data de 20 octombrie. Ineditul ascensiunii constă în faptul că ea se va realiza fără a fi folosit oxigen suplimentar sau ajutorul şerpaşilor, aspect extrem de rar întâlnit în cazul unor vârfuri de peste 7000 de metri. În plus, reuşita alpiniştilor ar reprezenta o premieră absolută pentru judeţ, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan fiind primii clujeni care ar realiza performanţa escaladării unui vârf de peste 8.000 de metri.

“Vom aborda expediţia într-un stil mai uşor”
Cei trei alpinişti vor petrece aproximativ 25 de zile pe munte şi vor reveni în ţară în data de 20 octombrie. Conducătorul delegaţiei, Adrian Vălean, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de sprijinul financiar şi logistic acordat de Consilul Judeţean Cluj. “Vom aborda expediţia într-un stil mai uşor, pentru a nu fi expuşi avalanşelor şi altor fenomene extreme. Suntem încrezători totuşi, pentru că membrii echipei au experienţă în acest sens: toţi au ajuns până acum la vârfuri de 6.000 de metri. Mulţumim Consiliului Judeţean Cluj pentru ajutor şi sperăm să reuşim să arborăm steagul înmânat astăzi”, a afirmat alpinistul Adrian Vălean.

Premieră la Cluj

„În cazul unei reuşite, pe care ne-o dorim din toată inima, am asista la o premieră absolută pentru judeţul Cluj. În plus, în întreaga istorie alpină a României, mai puţin de şapte sportivi au reuşit această performanţă. Pentru noi, dincolo de dimensiunea sportivă şi de performanţa în sine, o astfel de ascensiune are meritul de a confirma, o dată în plus, excelentele calităţi fizice şi profesionalismul de excepţie al salvatorilor noştri montani, aspecte menite să întărească convingerea clujenilor legată de faptul că pot practica sportul şi activităţile montane în condiţii de maximă siguranţă”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

Al optulea vârf din lume

Reamintim faptul că Vârful Manaslu este al optulea vârf din lume ca altitudine şi a fost cucerit prima dată în 9 mai 1956, de o echipă de alpinişti japonezi. De atunci, 77 de alpinişti şi-au pierdut viaţa în încercarea de a urca pe acest vârf. În trecutul extrem de apropiat, în luna septembrie a anului precedent, nu mai puţin de 11 oameni şi-au pierdut viaţa din cauza unei  avalanşe produse pe Manaslu. Misiunea celor trei alpinişti este cu atât mai dificilă dacă se are în vedere faptul că, în cursul acestui an, niciun alpinist nu a reuşit să cucerească vârful Manaslu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite