Operaţiunea „Aducem steagul înapoi!“. Un grup de români va străbate Europa ca să aducă de la Bruxelles la Guvernul României steagul Uniunii Europene
0Un grup de clujeni va străbate Europa, pe jos şi cu maşina, ca să aducă steagul Uniunii Europene din mâna unui oficial de la Bruxelles şi să-l lase la sediul Guvernului, „acolo unde îi este locul, atât în prezent, cât şi pe viitor”. Ideea a plecat de la fotografia de învestire a Guvernului Dăncilă, când din imagine lipsea steagul UE.
O mână de oameni din Cluj vor să aducă steagul Uniunii Europene din mâna unui oficial din Bruxelles în România şi să-l lase la Guvern.
Într-o postare pe Facebook, ei explică contextul, ce au de gând să facă şi ce pot face cei ce doresc să se implice:
„COMUNICAT IMPORTANT!
OPERATIUNEA «ADUCEM STEAGUL INAPOI!»
Context: Avem un nou guvern condus de Viorica Dancilă. Pentru prima dată de când ţara noastră a devenit membră U.E., din fotografia de învestire a guvernului a lipsit steagul Uniunii Europene. Acest fapt ne-a pus serios pe gânduri.
Există două variante: Fie vorbim de ignoranţă şi neglijenţă (situaţie preferabilă), fie cu bună ştiinţă, fără subtilitate ni se transmite un semnal. Acela că România se îndepărtează de Uniunea Europeană, şi implicit de valorile europene, fapt pe care îl considerăm inacceptabil. Nu vom elabora consecinţele unei astfel de acţiuni, deoarece stă în puterea fiecăruia dintre noi să îi analizeze impactul.
În 6 Februarie 2018, un grup de clujeni s-au hotărât să ADUCĂ STEAGUL ÎNAPOI. 4-5 dintre aceştia vor pleca la Bruxelles, unde de pe treptele Parlamentului European le va fi înmânat un steag al Uniunii Europene de către un oficial. Îl vor lua şi îl vor aduce cu maşina străbătând jumătate din Europa.
Mesajul clujenilor care se vor întoarce cu steagul acasă:
«Vom străbate pe jos München,Viena Bratislava şi Budapesta. O vom face îmbrăcaţi în costume naţionale şi însoţiţi de cei ce vor să ni se alăture, chiar şi pe distanţe scurte. Odată ajunşi în ţară, vom încerca cu ajutorul voluntarilor să ducem steagul până în Bucureşti. Vom uza de toate mijloacele de transport: maşini,căruţă,tractor,prin aer(parapanta,deltaplan sau un alt ultrausor) pe jos,cu trotineta,cu biciclete,cu motocicletele,cu trenul,călare sau cu caiacul. Pe tot parcursul călătoriei vor fi făcute transmisiuni live. Vom trece prin marile oraşe ale României şi ne-am bucura enorm ca pe traseu să ne întâlnim cu protestatarii din acele oraşe, care sperăm să se alăture demersului nostru».
În final, la Bucureşti, steagul acoperit cu semnăturile celor care l-au purtat, va fi dus la sediul guvernului, acolo unde îi este locul, atât în Prezent, cât şi pe Viitor.
Reuşita acestui demers depinde de numărul celor care se implică. Oricine poate duce steagul pe o distanţă de câţiva km alături de nucleul permanent. Vă rugăm să ne scrieţi pe pagină sau pe adresa de email umbacluj@gmail.com dacă doriţi să deveniţi parte din acest demers. Momentul startului şi alte detalii legate de traseu va vor fi puse la dispoziţie în zilele următoare.
România şi viitorul nostru merită tot efortul! Ne auzim curând!“.
Mai puteţi citi: